Direcţia Judeţeană de Muncă şi Protecţie Socială, la un pas de desfiinţare
Cum se mai întoarce roata... După ce în urmă cu nici doi ani Direcţia de Muncă se diviza în trei, rezultând alte două entităţi de sine-stătătoare (Agenţia pentru Prestaţii Sociale, respectiv Inspecţia Socială), iată că acum instituţia-mamă a ajuns să fie ,,înghiţită” la rându-i taman de una dintre emanaţiile sale.
Conform legii privind reorganizarea agenţiilor, Direcţia Judeţeană de Muncă şi Protecţie Socială Bistriţa-Năsăud (şi celelalte direcţii de muncă din ţară vor avea aceeaşi soartă) va fuziona, prin absorbţie, cu Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale.
Procesul în sine nu va fi nici de scurtă durată (termenul de finalizare a procedurilor este de şase luni) şi nici lipsit de sacrificii (o parte dintre salariaţii noii instituţii care va lua naştere îşi vor pierde locurile de muncă). Etapele fuziunii Direcţiei de Muncă şi Agenţiei pentru Prestaţii Sociale au fost detaliate printr-o hotărâre de guvern care a fost adoptată, la pachet cu altele 64 similare, miercuri.
Desfiinţarea Direcţiei Judeţene de Muncă si Protecţie Socială ar însemna automat şi reducerea unor posturi. Direcţia Muncii Bistriţa-Năsăud are în acest moment 13 angajaţi, în timp ce la Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale există în jur de 21 de salariaţi.
Citiţi şi:
- Toate prestaţiile sociale acordate de la bugetul de stat sunt administrate de Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale.
- PD-L Bistriţa-Năsăud a desemnat şefi la instituţiile deconcentrate din judeţ
- Şeful Direcţiei Muncii vrea un sediu mai încăpător
- Radu Scripa, un OM și un profesionist desăvârșit, a plecat la Ceruri! Doliu la Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială
- Reprezentanţi ai Prefecturii în comisiile de evaluare a deconcentratelor
Adaugă comentariu nou