Directorii liceelor din județ, chemați de Camelia Tabără la Căianu Mic. Vezi ce le-a transmis „generalul”

30 de directori de licee s-au întâlnit în cadrul unui cerc pedagogic la Liceul Tehnologic ”Ion Căian Românul” din comuna Căianu Mic, județul Bistrița-Năsăud.
Întâlnirea a fost condusă de către doamna Camelia Tabără, inspector general, care a vorbit despre învățământul tehnic și disciplinele tehnologice, despre importanța funcției de director, responsabilitățile care revin celor aflați pe aceste posturi precum și despre actualizările din legislație și sistemul de învățământ.
Au fost prezenți și domnii Cherhaț Adrian, inspector școlar pentru religie, Unciu Speranța – inspector scolar pentru invatamantul profesional și tehnic, Ioja Ionut – inspector școlar pentru proiecte educaționale, Învățământ particular și alternative educaționale.
Domnilor directori li s-au alăturat doamna Mureșan Monica, secretar general al Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud care a vorbit despre posibilitatea accesării unor fonduri europene prin Programul Operațional Capital Uman în domeniul învățământului tehnologic. Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a trimis ca reprezentant la această întâlnire pe doamna Grațiela Nemeș pentru a aduce în atenția participanților informații relevante despre proiectul ROSE (Proiectul privind învățământul secundar - ROmanian Secondary Education project)
Evenimentul a fost onorat și de prezența primarului comunei Căianu Mic, Știr Dumitru Paul, care a întâmpinat oaspeții veniți în comună și a vorbit despre importanța și rolul educației în dezvoltarea comunităților. În ultimii patru ani s-au investit sume importante în infrastructura de educație din această localitate pentru a deveni un reper pe întreaga vale a Țibleșului.
Nu întîmplător întâlnirea a avut loc aici, pentru că inspectorul general a dorit să le arate directorilor modul în care printr-un proiect de modernizare și extindere având o valoare de aproximativ 1,3 milioane de euro s-a transformat complet fața liceului, ajungând astăzi să fie dotat la standarde europene.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5