Divina chemare în veşnicie

Intrarea şi ieşirea omului din viaţă, cele două extreme ale existenţei sale sunt taina lui Dumnezeu, neînţeleasă, dar acceptată cu smerenie.
Profesorul Mircea Eliade Platon şi-a încheiat călătoria pământească la o vârstă biblică de 73 de ani şi duminică, 13 decembrie 2015, a fost condus spre casa de veci din cimitirul localităţii Susenii Bârgăului, unde s-a născut într-o familie de intelectuali. Acum este o stea care îşi caută locul în eternitate.
Mircea Eliade al Ţării Bâgăului, nume predestinat, a făcut din nobila profesie de dascăl un apostolat, considerând şcoala o a doua familie.
După terminarea facultăţii a preferat să rămână printre ai săi şi a ales o catedră de română la Liceul „Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului. În toată perioada activităţii didactice a vegheat, cu responsabilitate, pregătirea celor 40 de generaţii de discipoli, în care a investit tot ce a acumulat mai bun profesional, cultural şi intelectual. I-a încurajat şi le-a descoperit vocaţii pe care ei nu le bănuiau. Răspunsul lor n-a întârziat.
A confirmat încă o dată adevărul că „veşnicia s-a născut la sat”.
Citea şi scria, numărându-se printre cei care susţineau comunicări în cadrul „Simpozioanelor Văii Bârgăului” sau în diferite reviste. Este unul dintre fondatorii „Gazetei de Bârgău”, în care a şi publicat.
Cartea sa de vizită este bogată, cuprinzând activităţi şi acţiuni profesionale, culturale, istorice şi sociale, organizate de el sau în colaborări.
Colegă de breaslă şi câţiva ani buni colegi la Liceul „Radu Petrescu” din Prund, am remarcat la Mircea o solidă pregătire, seriozitate şi pasiune profesională, echilibru sufletesc, tărie morală, bucurându-se de consideraţiile colegilor şi ale elevilor. Îmi amintesc că, într-un an, la liceu, a venit Ana Blandiana, cu un grup de studenţi, pentru practică pedagogică şi l-a ales pe Mircea, iar la final, foarte încântată, i-a adresat multe laude.
Era o fire tăcută, dar ochiul său sesiza efortul celor din jur. A rămas plăcut surprins de muzeul pe care l-am amenajat la şcoala din Rus, de comemorarea poetului Vasile Fabian Bob, întâlniri cu veteranii de război, şezători şi alte acţiuni televizate la şcoala pe care am condus-o.
Păşim tulburaţi în curtea lui Mircea, marcaţi de momentul plecării sale. Viaţa sa frumoasă a fost prezentată în cuvinte minunate, care pot fi considerate o „diplomă de excelenţă” acordată de cei şase preoţi, între care s-a remarcat cuvântul deosebit al preotului paroh Pugna şi semnată de cei prezenţi şi onorurile elevilor liceului.
Acum, când întregul univers îmbrăcat în haina bucurie se pregăteşte de sărbătoarea Naşterii Domnului, regretăm că pentru familia Platon este o sărbătoare îndoliată omeneşte. Creştineşte, cerul şi-a deschis poarta ca să-l primească în veşnicie, unde să-l întâlnească pe fiul său drag, Radu, pe care-l purta în suflet.
Filozofia vieţii este simplă, uşoară, aducătoare de biruinţă în faţa crucii vieţii. Pentru creştinii adevăraţi, scopul scurtei călătorii pământeşti nu este de a aduna comori materiale, ci desăvârşirea spirituală pentru a intra în veşnicie.
Înveşnicirea omului se face prin rugăciune şi numai prin biserică.
Rătăcirile, prin labirintul vieţii, maturizează, dezamăgesc, dar înţelepţesc învăţând, în cele din urmă, să mori frumos.
Mulţimea celor prezenţi a confirmat că Mircea a murit frumos, aşa cum a trăit.
Dumnezeu să-l odihnească!
Profesor Rafila Mureşan