Doina Pană: PNDL continuă şi a fost extins şi pentru reţelele de gaz, deşi USR a votat împotrivă
Deputatul social-democrat Adriana Doina Pană a anunţat că ieri Camera Deputaţilor a adoptat OUG 5/2019 care prevede instituirea unor măsuri pentru derularea Programului Naţional de Dezvoltare Locală, etapa a II-a. Proiectul a fost adoptat cu 220 de voturi “pentru”, 20 “împotrivă” şi 33 de abţineri.
„Prima zi de vot final în noua sesiune parlamentară și ... "nimic nou sub soare". Din partea USR, aceeași atitudine agresivă împotriva a tot ce e benefic pentru români! Vot împotrivă, dublat de multă gălăgie, pentru cel mai performant program de dezvoltare a satelor României: PNDL. N-a existat comună, indiferent de culoarea politică a primarului, care să nu beneficieze de el prin proiectele depuse pentru: școli, grădinițe, dispensare, drumuri, apă și canalizare. Cu toată strădania USR-iștilor, prin votul de astăzi, nu doar că PNDL continuă, dar l-am extins și pentru rețele de alimentare cu gaz”, precizează parlamentarul PSD, Doina Pană.
Citiţi şi:
- Deputat Cristina Iurişniţi: Proiectul USR de înființare al unui DNA al pădurilor a fost adoptat de către Camera Deputaților
- Tot mai multi bistriteni cumpara de la second hand
- Gloria a câștigat primul punct în Polonia, în grupele Cupei EHF! În tribune, Ambasadorul României Ovidiu Dranga și consulul onorific bistrițeanul Ignat Timar, alături de oficialii noştri. Ambasadorul a premiat MVP-ul meciului Dziyana Ilyina
- Limitarea mandatelor rectorilor, la maximum două, decisă în Senat!
- Deputat Cristina Iurişniţi (USR): Subfinanţarea cronică continuă în Educație şi abrambureli pe banda rulantă
























Adaugă comentariu nou