Domnul Turc, dacă nu face greşeli grosolane, patru mandate va fi tot aici!

Rep.: - Pomeneaţi de avantajul pe care-l are primarul Ioan Turc cu un Guvern liberal...

Primar Ovidiu Creţu: - Ioan Turc are proiecte de 50 milioane euro cu finanţare asigurată, poate numai să taie panglici patru ani. Nu o să aibă nimeni vreo problemă la alegerile de peste patru ani, are o grămadă de obiective pe care le va inaugura el şi lumea i le va atribui. Bistriţa, în general, este orientată spre altceva decât spre social-democraţie. Noi am fost o excepţie în Ardeal. Domnul Turc, dacă nu face greşeli grosolane, patru mandate va fi tot aici. Sunt absolut convins. Va trebui să facă pentru Bistriţa ce crede el, are majoritate, e o chestie extraordinară.

Eu am început cu cinci consilieri PSD, am făcut majoritate cum am putut, cu viceprimari care credeau că sunt reprezentanţii consiliului şi mă urmăreau pe mine. Dacă aveam majoritatea pe care am avut-o în acest mandat, varianta ocolitoare era făcută. Am jucat pe pietre mişcătoare.

Are toate atuurile Ioan Turc să facă lucruri bune. Are un aparat care performează, care ştie să atragă fonduri europene. Poate fi îmbunătăţit orice lucru. Se spune că o mătură nouă mătură mai bine, chiar dacă nu cunoaşte colţurile ca mătura veche. Poate să facă lucruri foarte bune, e o perioadă prielnică, dacă va fi şi Guvern liberal cu atât mai mult va fi ajutat.

Comentarii

15/10/20 22:40
G

Realist. Sine ira et studio. Atitudine de domn.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5