Domnule doctor Ştefan V. Popa, vă mulţumesc

Bistriţa, oraş medieval, clădit pe antice vestigii daco-romane, în locul numit Sub-Gălete, este o intrare a cărei uşă poartă însemne, de asemenea, medievale. La nr.16 se află cabinetul medical de acupunctură japoneză a d-lui dr. Popa Vasile. Aici mi-am găsit sănătatea.

Intri sfios pe portiţă şi urci în acordul unei muzici liniştitoare care străbate din neant ori poate din străfundurile pământului a vechilor japonezi.

Cabinetul, înzestrat de o simplitate desăvârşită, în stilul, de asemenea, japonez, şi o curăţenie strălucitoare, îţi inspiră acea încredere că printr-o colaborare fructuoasă u dl. doctor, o să te faci bine, o să te încarci cu acea energie de care avem nevoie toţi în viaţă.

Din cabinet ai în faţă o panoramă măreaţă ce încadrează Biserica Evanghelică, punct culminant al existenţei evului mediu în Bistriţa. După incendiul devastator ce a avut loc, biserica renaşte din cenuşă. Aidoma păsării Phonix, datorită muncii oamenilor care vor să aducă liniştea sufletească în inimile locuitorilor acestei urbe.

În timpul tratamentului am făcut o comparaţie: alături, în cabinetul d-lui doctor, organismul nostru primeşte, alături de liniştea psihică şi cea fizică.

Prima mea vizită de tratament în acupunctură am efectuat-o în martie 1973. pe atunci, dl. doctor avea cabinetul în cadrul policlinicii. Am fost îndrumată spre acest tratament de dl. dr. Chiriac de la Spitalul din Teaca şi a multor alte persoane din Ocniţa.

Am venit foarte bolnavă, după multe investigaţii la medici şi spitale din Cluj, unde nu mi-au găsit un diagnostic adecvat. Aveam gastro-duodenită, sindrom anemie, probleme neurologice, migrenă, cefalee, reumatism poli-articular şi multe altele. Am efectuat opt şedinţe, la care veneam din ocniţa, unde lucram în învăţământ. Domnul doctor Popa Vasile, prin tratamentul de mare responsabilitate m-a făcut bine. Timp de 25 ani nu am mai avut probleme.

Acum, la această vârstă critică, după multe investigaţii în Cluj, unde am beneficiat de aparaturi sofisticate (RMN, ecograf, tomograf) şi medici specialişti, nu mi-am găsit liniştea sănătăţii. Atunci mi-am amintit că doar acupunctura este pentru mine calea cea mai bună. Recent, am făcut şase şedinţe şi mi-am recăpătat sănătatea.

De aceea, doresc să mulţumesc cu mult respect d-lui doctor Vasile Popa şi minunatei sale soţii, colaboratoare nelipsită a dumnealui. Cu acest prilej, aduc mulţumiri şi în numele numeroasei mele familii, fiecare în parte urmând tratament de acupunctură japoneză în diferite probleme de sănătate. După mult timp, după 25 de ani, am găsit informaţii despre activitatea d-lui doctor Vasile Popa, în mai multe publicaţii de specialitate. Doctorul Ştefan V. Popa este membru în Societatea Franceză de Acupunctură (Paris, 1984), Centrul de Medicină Chineză (Los Angeles, 1985), Comitetul de Conducere „Societatea Română de Acupunctură” (Bucureşti, 1990) şi lector de acupunctură (Ministerul Sănătăţii), el a făcut specializare în Japonia, timp de 3 ani şi a fost lector oficial în micro-acupunctură în Japonia şi Italia (Verona şi Milano).

Mă înclin cu respect în faţa mâinilor fermecate ale domnului Ştefan Vasile Popa. Acum, când timpul stă să-şi împartă trupul între vechi şi nou, când colindul îşi pregăteşte cu creaţie armoniile, când magii străbat distanţele pentru clipa cea de taină, acum, după Sfânta poruncă a datinii străbune, vă încredinţăm gândurile frumoase de urări de fericire, sănătate, belşug şi împliniri. Sărbători fericite alături de cei dragi.

prof. pensionar Domniţa Eugenia Popescu

Comentarii

20/02/13 14:49
eli

Draga Ben, ca asa iti spuneam cind eram colegi in facultate , eu zic sa o lasi mai moale cu inteligenta sotiei, nepoata prorectorului de la Politehnica Timisoara.Unchiul ei dadea telefon inainte de examen profesorilor, asa lua si ea cite un 6...Cind a plecat unchiul pe doua luni in SUA a plins pina o colega de a noastra a stat cu ea zile in sir sa ii citeasca cursurile, sarmana, nu stia cum se deschide cartea.Pe urma v-ati facut buletine pe un sat din Bistrita , ca sa nu ajungeti in judetul Vaslui.Dar cu prostia ei te-a tras in jos.Esti destept, dar o nevasta proasta te plafoneaza rau, tine minte.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5