Medici care contribuie la păstrarea sănătăţii

La persoanele vârstnice sănătatea, de multe ori, lasă de dorit.
A treia zi de Paşti, m-am simţit rău, având stări de leşin. Fetele mele m-au urcat într-un taxi şi am mers la medicul primar internist, dr. Viorica Milea. După un consult amănunţit, d-na doctor mi-a dat nişte calmante, după care mi-a propus o internare, la Spitalul Judeţean, timp de trei zile, pentru un consult amănunţit, în vederea stabilirii diagnosticului şi a unui tratament adecvat. Sigur că, a doua zi m-am prezentat la spital. Am fost purtat prin diferite cabinete, mi s-au administrat diferite medicamente, mi s-a luat sânge pentru analize şi am fost consultat cu aparatura modernă din dotare. La externare (după trei zile) mi s-a spus să revin la ora şase pentru o analiză stomacală. Când am primit biletul de ieşire, d-na dr. Milea mi-a ridicat mâna dreaptă şi a spus: „Uitaţi-vă la dl. Levei. Are 94 ani, este un bolnav disciplinat şi ascultător, a avut trei neveste”.
Am revenit la spital, mi s-au făcut alte analize, dar diagnosticul a fost bun.
N-am cuvinte să-mi exprim mulţumirile şi recunoştinţa faţă de d-na doctor, a asistentelor şi a tuturor celor care au contribuit la tratarea şi însănătoşirea mea, precum şi pentru îngrijirea excelentă din timpul şederii la spital, la fel şi pentru recomandările şi sfaturile primite pentru continuarea tratamentului la domiciliu.
După un an, la 30 august, 2012, după-masă, m-am simţit rău, am leşinat. Fiica mea a chemat Salvarea. Am fost transportat la spital. La Secţia Cardiologie am fost primit şi tratat de medicul primar, dr. Mardare Angelo. Am avut tromboză pulmonară (un cheag de sânge s-a oprit într-o arteră). Când mi-am revenit, dl. doctor m-a întrebat câţi ani am. – Am răspuns – 95. „Cum aţi ajuns la aşa o vârstă?” – Am muncit, n-am fumat, n-am băut. Medicul mi-a spus: „Vezi, dacă ai fi fumat şi băut, nu veneai azi la noi”. Într-o săptămână, după un tratament riguros, îngrijit fiind zi şi noapte, m-am refăcut. La ieşire, mi s-a prescris prezentarea la control şi un tratament adecvat.
Mulţumesc domnului doctor pentru felul în care am fost tratat. Rămân mereu îndatorat şi recunoscător pentru tot ce s-a făcut pentru mine în timpul cât am fost internat la Spitalul Judeţean.
Ţin să mulţumesc tuturor medicilor, asistenţilor, personalului sanitar şi administrativ pentru atenţia lor şi pentru munca depusă în folosul sănătăţii celor suferinzi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5