Dorina Manu: Rugi în amurg, 101 cânturi

Recent, Dorina Manu a scos de sub tipar, la Editura „George Coşbuc”, Bistriţa, 2013, o nouă carte pentru iubitorii de poezie, „Rugi în amurg, 101 de cânturi”. O carte îmbrăcată în lumină, în iubire, în rugi către Creator, în speranţă şi zâmbet. Autoarea se mişcă cu uşurinţă pe claviatura limbii, imaginile artistice, în special metaforele, se succed firesc de la o strofă la alta, de la un vers la altul. În patria de cuvinte a limbii române, Dorina Manu se simte bine, reuşind să sensibilizeze cititorul pentru frumosul artistic. Ea, spunea Dumitru Munteanu, „rămâne poetă chiar şi atunci când se exprimă în propoziţii şi fraze, poetă care însufleţeşte cuvintele, le pune aripioare de zbor.
Cele „101 cânturi” sunt tot atâtea motive lirice cu nuanţe de meditaţie, odă, dragoste, pastel sau rugă, unele amintind de Eminescu, Arghezi ori Bacovia.
Volumul se deschide cu textul „Creaţie”, o scurtă istorie, în imagini, a devenirii umane. Astfel, Dumnezeu „Atotputernic” şi „Atotstăpân”, a spart întunericul şi a făcut lumina; apoi a zămislit cele nouă Galaxii, a ales Pământul ca loc pentru Rai, l-a împodobit cu de toate şi l-a făcut pe Om stăpân peste el. Ca să nu fie singur, Domnul i-a făcut femeie, dar Eva n-a rezistat ispitei, a muşcat din fructul oprit, iar Domnul i-a pedepsit. După ce Cain l-a omorât pe Abel, pe pământ au urmat vărsări de sânge, ucideri, desfrâu şi dezmăţ. Oamenii au început să se urască, să se înşele unul pe altul, să fie vicleni şi necinstiţi. În finalul cântului se invocă iubirea: „Mai trimite-ne o dată iubirea”.
Un cântec sublim, o chemare înflăcărată la iubire ne oferă autoarea cărţii în „Iubeşte-mă!”. Imperativă chemarea, impresionante comparaţiile: „Iubeşte-mă… precum un peşte apa,/ precum visarea, noaptea,/ precum o scoică, marea,/ precum un munte, zarea,/ ca păsările cerul”.
„Comoara”, această avuţie preţioasă ce cântăreşte aşa de greu şi pe care o căutăm pretutindeni, e caracterizată prin două definiţii simple: „iubirea e comoara”… „Dumnezeu e comoara”… „Dacă ciobeşti comoara/ lumina sa se va stinge şi/ Cuvântul va muţi”.
O adevărată odă închină autoarea cărţii anotimpului Vara: „Caldă dimineaţa/ fierbinte la amiază…”. E anotimpul lui Cuptor, care ne aduce un cadou de foc. Personificată, vara devine „femeie râvnită,/ îmbrăţişată de dor,/ se-ntinde lasciv/ sub tălpi tremurânde,/ trezind fiorii dragostei…/ de-o vară”.
Cântul „Laudă mâinii” ne trimite cu gândul la ciclul „Cântare omului” de Tudor Arghezi, textul poetic „Mâna lui”. Pentru autorul „Cuvintelor potrivite”, mâna „e o floare. Ea seamănă c-o stea…”.
„Ea ştie să mângâie, să vindece, s-alinte/ O strângere o dată, o ţine-o viaţă minte”.
Pentru autoarea volumului, mâna este „o prelungire a trupului”; „mâinile, albinuţe/ cu cinci aripi/ caută, aleg, ridică, zidesc,/ doar mâinile/ n-au tihnă şi somn”.
Într-un poem impresionant se aduce un adevărat elogiu luminii. Ea, lumina inundă întreaga fiinţă: „Respir lumina,/ văd lumina/ mă-mbrac în lumină/ cald lumina,/ adun lumina/ în cuvânt…”. „Implor lumina, îmbrăţişez lumina, păstrez lumina/ prin cuvânt”.
O duioasă şi prea sinceră declaraţie de iubire pentru mama, în textul încărcat de lirism „Sărut-mâna, mamă: „Sărut mânuţele mici, pricepute,/ aripi de albină/ trudind neobosit,/ de şapte decenii şi încă şapte primăveri/ Mânuţele mici, zestrea mea curată/ până dincolo de ţărm”.
După alte cânturi, la fel de expresiv ilustrate (Nostalgia, Marea, Odă ochilor, Adoraţie, Cartea. Sunt ca apa, Iubirea, Bocet), volumul se încheie rotund, cu „Dumnezeu” şi „Rugi în amurg”.
Dumnezeu, Creatorul, este o mamă iubitoare şi grijulie care îşi păzeşte şi-şi ocroteşte creaţia: „Dumnezeu alină/ vindecă şi dă”.
O rugă fierbinte şi o mulţumire se înalţă din aceste versuri către Atotputernicul, către Divinitate, mulţumindu-i pentru grijă şi cerându-i din nou iertare şi mângâiere:
„Îngenuncheat, cu mâinile în rugă/ plec capul şi închid fereşti,/ ca nimeni şi nimic să nu mă smulgă/ din vremea urcatului către ce Eşti”… Primeşte-mi, Doamne, ruga, plânsul,/ să pot primi iertarea ce tu o faci să vie…”.
Iubirea, lumina, comoara, Atotputernicul, speranţa, iertarea şi ruga sunt o „brazdă de cuvinte” din care Dorina Manu îşi construieşte un amplu poem al iubirii şi luminii, pe care îl dăruieşte cu generozitate cititorilor.
Pentru Dorina Manu, autoarea cărţii, multe cuvinte de laudă, iar pentru cititori, o lectură plăcută.