Două evenimente culturale de marcă la Sângeorz-Băi

Iacob Naroș

Vineri, 16 octombrie 2015, la Liceul Teoretic „Solomon Haliță” din orașul-stațiune Sângeorz-Băi, în prezența unui numeros public, au avut loc două evenimente culturale însemnate pentru cadrele didactice și elevii acestui lăcaș de cultură.

În prima parte, scriitorul Icu Crăciun a conferențiat despre câteva personalități culturale ale acestei localități, dintre care amintim: Artemiu Publiu Alexi, Solomon Haliță, Oanea Laurențiu, Iustin Sohorca, Octavian Utalea, Emil Moraru, George Uza, Octavian și Gavril Scridon, Ioana Nicolaie, Mihaela Ursa, membrii grupului Camera (Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari și Florin Partene), traducătorul de limbă franceză Roland Szeckely ș.a.

În partea a doua s-a lansat cartea „Solomon Haliță – om al epocii sale”, ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Alexandru Dărăban. Au luat cuvântul: Florin Hodoroga, Icu Crăciun, Raveca Gaveniuc. Menționez că moderatorul întâlnirii a fost d-na prof. Varvara Mititean, iar amfitrion prof. Radu Cârcu, directorul liceului din Sângeorz-Băi. În final, dl. Alexandru Dărăban a mulțumit Consiliului de Administrație și conducerii liceului, al cărui elev a fost și el cu mulți ani în urmă, pentru sprijinul financiar în tipărirea acestui volum și a acordat autografe celor prezenți.

Comentarii

17/10/15 20:00
iri

Ioana e Nicolaie, NU Nicolae.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5