Dr. Dănuţ Cocoi a câştigat premiul “Dr. Alexandru Pesamosca”, fiind votat de public drept cel mai implicat medic
Ediţia a VI-a a Galei Medica, eveniment organizat în fiecare an de Colegiul Medicilor din România, şi-a desemnat câştigătorii în cadrul unui eveniment desfăşurat la Teatrul Elisabeta. Au fost prezenţi dr. Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii, prof. dr. Dorel Săndesc, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, şi dr. Vasile Cepoi, consilier pe probleme de sănătate în Guvernul României.
Dr. Dănuţ Cocoi, cu aproape 5000 voturi, şi-a adjudecat premiul publicului la categoria Medicul implicat – „Dr. Alexandru Pesamosca”. Este un premiu pentru acei medici care fac mult mai multe lucruri decât profesia lor de bază. Se implică în comunitate, fac voluntariat, colaborează cu ONG-uri, asociaţii de pacienţi etc.
“Vreau să le mulţumesc tuturor celor care prin votul acordat mi-au arătat consideraţia lor pentru profesia şi munca mea. Votul bistriţenilor mă onorează şi mă obligă, deopotrivă, pe viitor, pentru a mă ridica la nivelul aşteptărilor acestora”, ne-a declarat dr. Dănuţ Cocoi.
I se spune doctorul inimilor pentru că este specializat în cardiologie, dar şi pentru că este foarte iubit în Bistriţa. Este medic primar cardiolog la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Este un medic extrem de solicitat pentru că este un foarte bun profesionist, dar şi pentru că are o atitudine caldă, plină de compasiune faţă de semeni.
Este preşedinte al Colegiului Medicilor Bistriţa şi organizatorul conferinţei Zilele Medicale Bistriţene, eveniment care reuşeşte să adune majoritatea medicilor din judeţ.
Este pasionat de cardiologie, iar fiul său, student în anul V îi calcă pe urme.
Citiţi şi:
- Preşedintele Colegiului Judeţean al Medicilor, dr. Dănuţ Cocoi, Cetăţean de Onoare al oraşului Beclean
- Votează-l pe dr. Dănuţ Cocoi, singurul medic bistriţean nominalizat la Gala Medica 2014!
- Dănuţ Cocoi: „Sănătatea oamenilor, mai presus de orice”
- Timp de trei zile, Bistriţa, capitala medicinei din Transilvania
- Fostul ministru Cadariu a prezentat concluziile programului de screening derulat în judeţul Bistriţa-Năsăud
Adaugă comentariu nou