După ...30 de ani. Cine își uită trecutul, riscă să-l retrăiască

   În decursul existenței sale, societatea românească a cunoscut multe momente de …  cotitură. Unul dintre acestea s-a petrecut în a doua jumătate a lunii decembrie 1989. Cauzele acestei cotituri au fost „acumulările cantitative”, care, urmând efectul rostogolirii bulgărelui de zăpadă, au coalizat nemulțumirile majorității populației României față de lipsurile pe care trebuia să le suporte în condiții de liniște și pace, față de rigorile unui regim totalitar care se accentuau de la un an la altul, față de imposibilitatea de a te deplasa liber în alte țări, de a-ți exprima opiniile, fără teama că poți deveni suspect, cercetat și arestat.

   Evenimentele petrecute în decembrie 1989 au costat vieți omenești, curmate brusc în condițiile unor confuzii generate de teamă, de hotărâri pripite, de „vid de putere”, de neconcordanță între  informații și acțiuni. Și, pierderile de vieți omenești ar fi fost mult mai mari, dacă armata, miliția și securitatea ar fi făcut în continuare uz de arme. Până la urmă, rațiunea și înțelegerea au biruit, „vinovații” au fost lichidați fizic, s-a încercat revenirea la liniște și pace. Numai că această revenire a însemnat un lung proces de tranziție  spre un alt tip de societate, bazată în principal pe proprietate privată, pe recunoașterea și respectarea drepturilor omului, a demnității fiecărei persoane, a eliberării individului de teama că pentru ideile sale ar putea fi acuzat și pedepsit pe nedrept, a posibilităților de a munci și călători în orice țară din Europa, și nu numai.

   Fiecare cetățean al României, a înțeles în felul său schimbările din societate și a încercat să se adapteze la ele cât mai bine. Unii au reușit destul de repede (au valorificat „clipa”), alții, au avut nevoie de un timp mai îndelungat, până să înțeleagă în ce direcție se îndreaptă statul român. Se simte lipsa unor viziuni (proiecte) pe termen mediu și lung care să armonizeze posibilitățile cu realitățile, care să dea speranța că locul românilor este în țara unde s-au născut, unde își dorm somnul de veci moșii și strămoșii lor, unde există resurse, care bine gospodărite și valorificate pot crea condițiile unui trai decent.

   Probabil, peste 50 de ani, istoria acestei „cotituri” din societatea românească va putea fi scrisă „fără ură și părtinire”, cu „lumini și umbre”, iar, adevărul, scos la iveală, ne va putea face cu adevărat …liberi !.

   Cred că avea dreptate marele nostru istoric, C.  C.  Giurescu, care afirma că „ISTORIA  -  este o scară de valori, o forță educativă, cu condiția ca să fie prezentate faptele înaintașilor, înălțătoare sau cu umbre, deoarece din ele putem trage învățăminte pentru a nu repeta unele greșeli, fiindcă… cine își uită trecutul, riscă să-l retrăiască!”.