După o telenovelă ce părea că nu se mai termină, PNL are candidat la Primăria Bistriţa

După ce PNL a avut, în interiorul partidului, fel şi fel de propuneri pentru candidatul la Primăria Bistriţa, după ce unii şi alţii au ieşit în presă arătând clar că sunt nemulţumiţi de nominalizări, a venit momentul propunerii actorului Adrian Titieni. Toate bune şi frumoase, până la un moment dat, când actorul nu a mai vrut să candideze, poate, înţelegând mai bine că să conduci o primărie nu înseamnă doar artă, ci şi administraţie, şocându-ne la un moment dat cu afirmaţia că nu trebuie să fie primarul mereu în oraş, că dacă are filmări putem foarte bine să fim conduşi de un city-manager. Furtuna a luat amploare, astfel încât Titieni şi-a retras intenţia, deşi prin burg se spune că va candida la parlamentare, acolo unde am mai avut un om de elită, pe profesorul Ioan Sbârciu, care a făcut o mulţime de lucruri pentru noi în mandatul său.
Pentru a pune punct acestor lucruri care numa o imagine bună nu au făcut partidului, copreședintele Stelian Dolha s-a hotărât să candideze. Aşa şi trebuia de la început să fie un om din interior, care cunoaşte oraşul şi pe bistriţeni.
Redăm comunicatul PNL:
Copreședintele Stelian Dolha este candidatul PNL la Primăria Bistrița

Biroul Politic Județean al PNL Bistrița-Năsăud, întrunit astăzi, 2 aprilie 2016 a validat candidatura copreședintelui Stelian Dolha pentru funcția de primar al municipiului Bistrița.
Votul din BPJ al PNL a fost dat după ce, în această dimineață Consiliul Local de Coordonare al PNL Bistrița, structura extinsă de conducere a organizației municipale a decis în unanimitate de voturi susținerea copreședintelui județean Stelian Dolha pentru candidatura la funcția de primar.
Candidatura susținută de organizația județeană urmează să fie validată în Biroul Politic Național al PNL.

Biroul de presă al PNL Bistrița-Năsăud

Comentarii

02/04/16 15:01
alegator

Go.. planet....! Cred ca "partidul..." (adunatura...) i-a incredintat propria neimplinire...! Numai sa poata scapa de un om lipsit de performanta politica, ca sa fiu elegant in exprimare! Calatorie sprancenata... pe al campaniei electorale valuri, domnule Dolha PDL-isti v-au incredintat o sarcina suicidara politic...! Cat despre bistriteni eu stiu ca sunt oameni maturi, vor vota un candidat care este in masura sa miste orasul in sensul bun! Domnul Dolha in cei patru ani ce a facut concret, pentru BN?! Noi am fost generosi cu votul nostru in 2012, dar din pacate am gresit incredintandu-l unui tradator..?! Dl. Dolha are domiciliul in Bistrita asa cum spune Legea 215/2001 ca sa poata candida s-au est din nou o inprovizatie iar saptamana viitoare nu va mai putea candida...?!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5