Echipajele de la Ambulanţă şi SMURD au intervenit la peste 430 de cazuri, de Crăciun

Dispeceratul Medical Integrat Județean ISU-SAJ a înregistrat, în perioada 24 decembrie – 28 decembrie, un număr de 438 solicitări, din care 409 solicitări de urgență și 29 solicitări de consultații la domiciliu. Din cele 438 de solicitări, cazurile de consultații la domiciliu și 292 de solicitări de urgență (73,28%) au fost deservite de echipajele SAJ-BN, iar 26,72% au fost deservite de echipajele SMURD, precizează as. pr. Monica Borz,  purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Potrivit sursei citate, sedia de solicitări a fost de 54,75 solicitări/12 ore, față de anul 2014 înregistrânduse o scădere de 9,8%. Motivele solicitărilor au fost cele obișnuite acestei perioade, implicând atât decompensarea bolilor cronice pe fondul oboselii, exceselor alimentare și excesului de alcool, cât și cazuri îmbolnăviri acute. Nu au existat diferențe semnificative față de alți ani în patologia înregistrată.

Vârful activității a fost înregistrat sâmbătă, a doua zi de Crăciun, când în tura de zi au fost deservite 86 solicitări, iar în tura de noapte 65 de solicitări, rezultând o medie de 75,5 solicitări/24h. Tot în 26 decembrie au avut loc și cele mai multe evenimente speciale, respectiv - 5 accidente rutiere (în Crainimăt, Sângeorz-Băi, Nepos, Mureșenii Bârgăului, Bistrița), un caz de agresiune ( Arcalia) și incendiul de la blocurile sociale din Viișoara.

„Nici celelalte zile nu au fost lipsite de evenimente: în 24 decembrie au fost înregistrate două accidente rutiere (Sg.Băi-3 victime și Susenii Bârgăului-1 victimă), iar în 27decembrie s-a înregistrat un accident rutier cu 3 victime (Coldău) și  un caz de agresiune (Viile Tecii)”, menţionează as. pr. Monica Borz, prin intermediul unui comunicat de presă.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5