Echipajele medicale au intervenit, de Crăciun, la aproape 360 solicitări
În perioada 24-27 decembrie, Dispeceratul Medical Integrat Județean ISU-SAJ a înregistrat un număr de 357 solicitări, din care 338 solicitări de urgență și 24 solicitări de consultații la domiciliu.
Cazurile de consultații la domiciliu (24 misiuni) și 254 solicitări de urgență (75,14%) au fost deservite de echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud, iar 84 de misiuni de urgență (24,86%) au fost alocate spre soluționare echipajelor SMURD.
„Media de solicitări a fost de 119 solicitări/24 ore (59.5 solicitări/tură de 12 ore), față de perioada similară a anului 2015 înregistrându-se o creștere de 8,67%. Motivele solicitărilor au fost cele obișnuite acestei perioade, implicând atât decompensarea bolilor cronice pe fondul oboselii, exceselor alimentare și excesului de alcool, cât și cazuri îmbolnăviri acute. Nu au existat diferențe semnificative față de alți ani în patologia înregistrată”, precizează as. pr. Monica Borz, purtător de cuvânr al Ambulanţei bistriţene.
Potrivit acesteia, vârful activității a fost înregistrat în prima zi de Crăciun, când au fost deservite 132 solicitări/24 h (72 solicitări în tura de zi și 60 solicitări în tura de noapte).
„Au fost înregistrate și unele incidente speciale (accidente rutiere, agresiuni, căderi de la înălțime etc.), dar comparativ cu alți ani nu au survenit evenimente cu consecințe grave”, menţionează as. pr. Monica Borz.
Citiţi şi:
- Peste 300 de solicitări ale Ambulanței și ale SMURD, de Anul Nou
- Echipajele de la Ambulanţă şi SMURD au intervenit la peste 430 de cazuri, de Crăciun
- În perioada Sărbătorilor Pascale şi 1 mai, au fost deservite aproape 670 de solicitări medicale
- În perioada de Crăciun, echipajele de la Ambulanţă au intervenit în peste 300 de cazuri
- În perioada Revelionului, echipajele Ambulanţei şi ale SMURD au intervenit în 370 cazuri
Adaugă comentariu nou