Ecoambasadorii de la Şcoala Gimnazială nr.4 din Bistriţa, în etapa finală a concursului ,,Şcoala mea Verde”

Proiectul naţional ,,Şcoala mea Verde” a ajuns aproape de final. Şcoala Gimnazială nr.4 din Bistriţa a îndeplinit toate condiţiile, calificându-se pentru ultima etapă de concurs – desfăşurarea unor activităţi de educare civică ECO a elevilor, părinţilor şi comunităţii.

Joi, un grup de elevi şi profesori de la Şcoala Gimnazială nr.4 s-a întâlnit cu primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu. Cei mici au avut misiunea de a prezenta edilului, activităţile desfăşurate în cadrul proiectului. A fost o discuţie interactivă. Primarul a întrebat, copiii au răspuns. La un moment dat, s-au schimbat rolurile. A fost mai greu la început, dar lucrurile s-au aşezat, chiar şi pentru cei mai emotivi. În timp ce vorbeau, mă gândeam că realitatea văzută cu ochii unui copil e fantasticul din viaţa noastră, a adulţilor.

Au vorbit şi dascălii. Au fost şi aici emoţii, dar mai bine gestionate.
,,În şcoală au avut loc activităţi interesante de mediatizare care au coincis cu Zilele Şcolii Gimnaziale nr. 4 Bistriţa şi care au avut succes printre elevi si părinţi. Campania a debutat cu realizarea un banner, copiii au vizionat un desen animat ,,Flopi şi apa”, şi un material ,,Ce înseamnă biodiversitate”, metode de economisire a tuturor resurselor, colectare selectivă a deşeurilor.
Ei au mai participat la o eco miniparadă a costumelor realizate din materiale reciclabile. DE asemenea au mai fost organizate concursurile: 10 Paşi spre a fi eco, Şi eu sunt ECO-informat, Desene pe asfalt – teme eco, o expoziţie cu jucării realizate din materiale reciclabile.
Între şcolile înscrise în proiect va exista o competiţie care la final va desemna cel puţin o unitate de învăţământ care se va bucura de o reabilitare: izolare termică, instalaţie încălzire, renovare/schimbare acoperiş, corpuri de iluminat ecologice, iar Şcoala Gimnazială nr. 4 Bistriţa are din plin nevoie de aşa ceva”, a afirmat prof. Daniela Danea.

Coordonatorii acestui proiect la nivel de şcoală sunt directorul Daniela Danea, alături de Andreea Săplăcan, prof. Mariana Bor şi prof. Iuliana Moldovan.

,,Şcoala mea Verde”, este un proiect coordonat de echipa “Let`s Do It, Romania!”, cel mai mare proiect de implicare socială din România, care are ca obiectiv responsabilizarea unităţilor de învăţământ faţă de mediu şi renovarea şcolilor folosind materiale ecologice.
Proiectul se adresează elevilor şi implicit cadrelor didactice care predau la clasele I-XII în unităţi de învăţământ a căror clădire necesită consolidare.

De asemenea, Şcoala mea Verde îşi propune să încurajeze comportamentul responsabil faţă de mediu şi nu doar în rândul copiilor, ci şi al profesorilor şi al părinţilor.

Marele premiu al proiectului îl constituie renovarea unei unităţi de învăţământ. În cadrul etapei de jurizare, partenerii pot decide susţinerea mai multor unităţi de învăţământ.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5