EDITORIAL de Andrei Moldovan: România citește!

Uniunea Scriitorilor din România, în prescurtare USR, este o uniune de creație care a luat ființă acum mai bine de un secol și care cuprinde scriitori profesioniști ai acestei țări. Că literatura este o componentă esențială a unei societăți, a unui popor, că definește spiritualitatea unui neam prin valorile sale durabile nu cred că este un lucru care se mai cere argumentat. Un popor fără literatură este unul lipsit de identitate, unul care nu nu poate fi luat în seamă. Iar literatura o fac scriitorii, cei care, în marea lor majoritate, fac parte din USR.
Nu aș fi găsit oportun să amintesc toate acestea dacă, nu de multă vreme, o nouă formațiune politică nu și-ar fi însușit forma abreviată a uniunii scriitoricești: Uniunea Salvați România, adică USR. Eu nu am nimic împotriva noului partid, dimpotrivă, cred că nutresc o oarecare simpatie pentru spiritul tineresc al membrilor lui, pentru curaj, îndrăzneală și dorința înnoirii. Le doresc să izbutească. În schimb, am crezut că sunt oameni care citesc și că repede au să-și dea seama că nu este nici frumos și nici moral (nu știu dacă este legal, dar aceasta nici măcar nu contează prea mult!) să subtilizezi forma prescurtată a unei importante uniuni de creație. M-am înșelat. Probabil că, fiind încă foarte tineri, nu au avut timp să citească. Se mai întâmplă! Am sperat apoi ca factori de decizie care confirmă botezul unor astfel de formațiuni politice, oameni cu carte, credeam eu în marea mea naivitate, să aibă o oarecare considerație pentru tagma scriitoricească și să împiedice într-un fel sau altul propagarea unei confuzii regretabile și ridicole în același timp. Mi-am dat seama că nici printre acești domni nu sunt cititori de literatură, ci doar de afișe. M-am interesat în cele din urmă dacă s-au făcut unele întâmpinări, pe cale oficială. Am înțeles că s-au făcut, dar că se așteaptă ca ele să fie citite. Am văzut chiar unele luări de poziție în presa literară. Aceeași lipsă de reacție! Nu vreau să devin melodramatic, dar mă întreb ce fel de societate este aceea în care, după aproape trei decenii, lozinca „Noi muncim, gândim (totuna cu nu citim)!” este încă într-o spectaculoasă realitate.
Lucrurile se amestecă uneori în forme comice, până la grotesc. Un candidat etern la admiterea în Uniunea Scriitorilor (există și astfel de cazuri!) se plângea unui cunoscut că și-a întocmit un dosar voluminos pentru admitere în USR, dar că a fost respins din nou. Prietenul, generos, s-a oferit să îl ajute și, la doar câteva zile după ce au băut berea speranței, candidatul nostru s-a văzut membru de partid (USR). Vis împlinit! Prietenul său, plin de bunăvoință, ignora faptul că există scriitori și literatură. Încet, încet, abrevierea partidului politic domină actualitatea românească, încât scriitorii nu mai îndrăznesc să spună că sunt membri ai USR (Uniunea Scriitorilor din România).
Cu toate acestea, lucrurile nu ar fi lipsite de speranță. Mai zilele trecute, o fetiță de vreo patru ani se juca în parc, într-o baltă a sfârșitului de iarnă, cu un băț. Mama sa era ceva mai departe, într-o tainică discuție cu o prietenă. Nu m-am abținut și, moralizator, i-am spus copilului: „Cred că o să te certe mama dacă te murdărești în baltă.” Răspunsul ei a venit mai prompt decât m-aș fi așteptat: „Nu mă murdăresc, nu vezi?! Citesc!” Adevărat, în apa murdară peste care se plimba bățul fetiței, era un petic de hârtie dintr-un ziar. Așa mi-a revenit, pe negândite (ca să fiu în ton cu tendința vremii!) optimismul...