Elevi din Herzogenrath în vizită la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa

În perioada 8 – 15 octombrie 2013, un grup de 12 elevi de la „Städtisches Gymnasium” Herzogenrath (Germania), însoţiţi de profesorii Christian Rottmann şi Carolin Fiseni, au vizitat Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa în cadrul parteneriatului pedagogic iniţiat în anul 1996. Gazde au fost elevii clasei a VIII-a G – secţie germană – şi familiile acestora care, alături de profesorii implicaţi (Ioan Arcălean – coordonator proiect, Helena Schuster şi Domniţa Nistea) au pregătit oaspeţilor un program bogat şi diversificat.
Colegii germani au fost întâmpinaţi şi salutaţi la început de conducerea Colegiului prin dl. Constantin Rus – director – şi d-na Gabriela Mucea – director adjunct – care au prezentat, pe scurt, şcoala şi sistemul învăţământului românesc. Bineînţeles, nu a lipsit participarea la orele de curs, prezentarea burg-ului Bistritz cu vizitarea Complexului Muzeal Judeţean (Dr. Marin Popan), a Bisericii Evanghelice cu ascensiunea în Turn, a Complexului arhitectonic „Sugălete” şi a altor puncte de atracţie oferite de urbea noastră. Deosebit de apreciată a fost vizita la fabrica de cablaje auto „Leoni”, iar participarea la concertele puse la dispoziţie de Complexul Cultural „Sinagoga” şi plimbările prin Parcul municipal proaspăt modernizat au încheiat armonios zilele însorite de toamnă. Prin vizitarea unor locaţii precum Piatra Fântânele, Colibiţa, Sângeorz-Băi, Sighişoara, Tg. Mureş, Cluj-Napoca, Turda (cu salina aferentă) ş.a. nemţii au fost fascinaţi de peisajul natural, dar şi de istoria şi legendele Transilvaniei.
Timpul petrecut în familiile-gazdă a constituit o ocazie deosebită pentru oaspeţii noştri de a face cunoştinţă cu obiceiurile, tradiţiile, bucătăria şi limba română; tocmai aceste lucruri „mărunte” sunt unele dintre deosebirile dintre cele două popoare, care fac vizitele reciproce tot mai aşteptate, mai interesante şi mai benefice de la an la an.
Parteneriatele şcolare din cadrul Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” continuă cu vizita unui grup de „rebrenişti” însoţiţi de profesorii Ioan Arcălean şi Gabriela Mucea la Schweinfurt (Germania), în cadrul schimbului pedagogic cu „Celtis” – Gymnasium din localitate în perioada 17 – 25 octombrie a.c.

Ioan Arcălean
(prof. C.N.L.R.)

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5