Elevi, studenţi şi profesori din Diaspora şi comunităţile istorice, aşteptaţi în Tabăra de la Sângeorz Băi!
Încep taberele pentru copiii români din afara țării! După doi ani de pauză, din cauza pandemiei, va fi reluat acest program important.
Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, a semnat, împreună cu secretarul de stat Gheorghe Florin Cârciu, conducătorul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, și Eduard Novak, ministrul Sportului, protocolul de colaborare pentru taberele ARC.
"1.225 de elevi, studenți, tineri și profesori din Diaspora și comunitățile istorice vor merge la munte în România. Pentru unii dintre ei este singura ocazie să afle lucruri despre țara unde s-au născut și au copilărit părinții lor. Pentru ediția din acest an, au fost alese taberele de agrement din Oglinzi, județul Neamț, și Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud. Timp de șapte zile, grupurile de tineri și cadre didactice vor dezvolta comunicarea în limba română, vor afla lucruri neștiute poate despre istoria României și vor participa la excursii la obiectivele turistice din zonele respective.
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse pune la dispoziție taberele și asigura cheltuielile cu masa pentru toți participanții.
Înscrierile pentru ediția din acest an se încheie în 17 Iunie și se centralizează de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni pe adresa [email protected]
În ultimii 30 de ani, peste 26.000 de elevi, tineri, studenți și profesori au participat la taberele ARC", a transmis ministrul Gabriela Firea, pe pagina de facebook.
Citiţi şi:
- Programul de tabere „ARC", pentru copiii din comunităţile istorice şi Diaspora, lansat la Sângeorz-Băi, cu participarea reprezentanţilor Guvernului, Parlamentului şi a misiunilor diplomatice
- Peste 120 de copii din Odessa și Cernăuți se află pentru prima dată în Tabăra ARC, la Sângeorz-Băi
- Peste 1000 de elevi, tineri și cadre didactice din Diaspora, prin Programul ARC, în tabără la Sângeorz-Băi
- Bogdan Ivan, ministru interimar la Ministerul Familiei
- Peste 500 de copii din comunităţile istorice şi Diaspora îşi descoperă rădăcinile şi tradiţiile, la Sângeorz Băi! Preşedintele Senatului, Alina Gorghiu, ambasadorul Emil Hurezeanu, oficilităţi guvernamentale şi demnitari, la evenimentul festiv!
Adaugă comentariu nou