Elogiu de Ziua Învățătorului
Demult am vrut să îi spun colegei mele MARIANA PRIGON-SBÎRCIU cât de mult o prețuiesc și cât de mult a însemnat prestația ei de la Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud din perioada 1982-1990, pentru noi dascălii din acest colț de țară.
Este Ziua Învățătorului și consider că este un bun prilej pentru acest Laudatio.
Vetrele bune dau copii buni. Dânsa având modele vrednice – pe bunii ei părinți – ce au sădit valori sacre în sufletele celor 6 copii – azi oameni de seamă, valoroși profesioniști. Eternă recunoștință pentru asemenea familii. Ei ridică o națiune.
Nimic nu se întâmplă fără credință în Dumnezeu și doamna Mariana Prigon când venea în inspecție la Școala Generală Susenii Bârgăului nu ezita să îl roage pe vrednicul de pomenire Pugna Dumitru, să înalțe rugăciuni pentru bunul mers al școlilor de pe raza județului nostru.
Îmi amintesc cum atunci inspecțiile se făceau neanunțate. Exista un barometru al exigenței și al dreptății.
Se pătrundea în profunzimea modului în care verificarea și predarea erau minuțios inspectate, se dădeau testări scrise (corectate numai de inspectori) – media pe clase – pentru veridicitate. Așa era atunci. Nu se făcea rabat la calitatea predării.
O astfel de dreaptă exigență o caracteriza pe inspectoarea MARIANA PRIGON. Își făcea simțită personalitatea dârză și tenace. Nu admitea decât realitatea. De exemplu: Dacă dascălul nu deținea un vocabular bogat, cunoștințe temeinice, material didactic din abundență – clasa „cabinet multifuncțional” – se străduia din răsputeri să îndrume cu meticulozitate, să conștientizeze dascălul de importanța acestor lucruri.
Muzica, desenul, educația fizică nu le considera „cenușăresele” învățământului, dimpotrivă încuraja abilitățile manuale, fizice și lupta pentru formarea personalității elevului – rampa de lansare în viață.
În concluzie: era asumată, rezolvând cu principialitate eventualele nereguli ivite. Cinste și respect pentru onestitate, curaj și caracterul „de oțel” bine știind că rolul dascălului într-o comunitate e uriaș.
Toți dascălii au apreciat organizarea minuțioasă a consfătuirilor și a cercurilor pedagogice – încât aveam o oglindă clară a întregii activități, stabilindu-se tematici concrete pentru fiecare trimestru.
Schimburi de experiențe cu județele Suceava, Maramureș, Sălaj și Mureș, precum și întâlniri frecvente cu psiho-pedagogii N.Oproiu, N. Jurcău – lector doctor, Ioan T. Radu – psiholog, precum și inspectorii de specialitate din Ministerul Învățământului Eugenia Șincan și Vasile Molan.
Toate au adus un plus de valoare și au contribuit la perfecționarea noastră și la valorificarea experiențelor pozitive.
O realizare nemaipomenită pentru județul nostru a fost contribuția a 4 dascăli, care sunt coautori la „CULEGEREA DE MATEMATICĂ CLASELE II-IV” editura Didactică și Pedagogică 1986 și 1988, coordonată de profesorul CONSTANTIN CĂRBUNARU, marele matematician. Talentul străbate. Dânsa având o voce splendidă, talent literar, a creat volumele: „Dăscălița”, editura George Coșbuc, 2000 și „Am vrut să opresc timpul”, editura Charmides, 2023. La ultima lansare la Palatul Culturii din Bistrița au participat aproximativ 400 de persoane – elita Bistriței – dovada meritocrației doamnei Prigon.
A fost un triumf.
Este săracă evocarea mea față de faptele și realizările doamnei învățătoare. Îmi povestea că cel mai greu moment al dânsei a fost desprinderea de clasă (când era sarcină de partid promovarea cadrelor valoroase) și plecarea la Inspectorat.
Iubirea cu care o copleșeau copilașii, parcă nu-i dădeau voie să plece.
Observăm ce taină sfântă se leagă între un suflet curat de copilaș și bunul dascăl.
Câtă admirație a stârnit în rândul colegilor: puternică, empatică, tonică, multă bunătate și noblețe sufletească, care a știut să înfrunte orice problemă cu demnitate și zâmbetul pe buze.
Uimește mereu și acum prin tenacitate, determinarea, vioiciune spirituală, implicare în viața socială, precum și o vigoare a caracterului.
Este un model pentru noi și generațiile viitoare.
Viața prin unicitatea ei nu se mai întoarce niciodată, de aceea îți dorim ca zilele să-ți fie împodobite cu bucurii și zâmbete, căci datoria ți-ai făcut-o din plin.
Flori și mari emoții de la foștii elev, care te-au dăltuit în inimile lor pentru totdeauna.
La mulți ani!
Învățătoare Ana Pleșca, Susenii Bârgăului
Citiţi şi:
- Ioan Oltean: Nimic nu-i mai frumos pe lumea aceasta decât a fi dascăl!
- Nobila misiune a învăţătorului! O lumânare care nu arde pentru sine, ci întotdeauna pentru ceilalţi
- Mariana Prigon Sbârciu: Am vrut să înveşnicesc numele familiei, al şcolii româneşti şi al dascălilor!
- O familie dedicată educației: Învățător Lenuța Ștefănescu de la Școala Gimnazială Nr. 4 Bistrița și prof. Leonida Ștefănescu, director al LPS Bistrița, fost inspector școlar
- Floarea Varvari, profesor pentru învățământ primar la Școala Gimnazială nr. 4 Bistrița

























Adaugă comentariu nou