Nobila misiune a învăţătorului! O lumânare care nu arde pentru sine, ci întotdeauna pentru ceilalţi

Amintirea învăţătorului rămâne neştearsă în sufletul copilului.
Dascălul ne-a învăţat să scriem, să socotim, să desluşim slovele cărţilor, să ne iubim patria şi poporul şi niciodată să nu-L uităm pe Dumnezeu.
Profesia de dascăl este o artă, care cere pasiune, dăruire şi răbdare. Este arta prin care educăm mlădiţa firavă, dezvoltându-i personalitatea, până la cristalul şlefuit care, în cazul nostru, se cheamă caracter. De când e lumea un învăţător adevărat nu se găseşte pe toate cărările. Pentru această activitate, trebuie har şi vrere de la Dumnezeu.
Copilul vine la şcoală în prima zi dominat de o mare curiozitate naturală, de o puternică sete de cunoaştere, cu mari emoţii şi convins fiind că, în acest loc fermecat i se vor descifra toate tainele sau misterele lumii. Prima taină este „taina citit-scrisului”.
Deci, se naşte fireasca întrebare: Cum vom instrui elevul spre a descoperi acest mister?
Totul începe cu cântecul minunat numit Alfabetul, cu glasul acela tors în silabe prelungi, subţiri, diafane, ajungându-se apoi la rostirea cuvintelor magice ma-ma..., sau a propoziţiilor... „Ana are mere”...
Mâinile mici coboară din suflet grăbit, se adună singure pe foile albe, descifrând tremurat primul fagure al iubirii de Patrie.
Totul începe şi se săvârşeşte în liniştea asemănătoare cu aceea în care care grâul încolţeşte în brazdă.
Şi câtă trudă, câtă dragoste din partea învăţătorului care, trebuie să fie mereu pregătit, mereu cu forţa necesară de a se constitui într-un model care, apoi, să fie reeditat în milioane de destine.
E şi acesta un motiv de mândrie şi nu în ultimul rând o realitate simbolică sub semnul căreia cei mai tineri navigatori pe „marea cunoaşterii”, încheind descifrarea literelor, pornesc temerari spre împărăţia propoziţiilor, a frazelor...
Şi, drumul este lung până în clasa a IV-a, când elevii ajung la automatizări, ştiind să scrie corect şi lizibil, să citească corect, conştient, curent şi expresiv sau să socotească rapid.
Modelând, cu pricepere profilul moral şi spiritual al învăţăceilor, dascălul din clasele primare reuşeşete să consolideze elementele de bază ale muncii intelectuale.
În acelaşi timp, învăţătorul are datoria de a forma un colectiv de elevi ai clasei, asigurându-le în fiecare zi o ambianţă plăcută, pentru ca la sfârşitul orelor de curs, deşi au muncit mult sau foarte mult, copiii să plece cu zâmbetul pe buze, mulţumiţi că şi-au făcut datoria.
Aceasta este, desigur, cea mai mare satisfacţie a unui dascăl-Om.
Dumnezeu ne-a încredinţat o misiune apostolică şi majoritatea dascălilor o onorează cu cinste şi profesionalism, ştiind că mlădiţa pe care o modelăm azi, va fi stejarul de mâine, care va creşte aşa cum l-am îngrijit.
Dascălul, aşa cum spunea scriitorul Givanni Ruffini, este ca o lumânare. O lumânare aprinsă nu arde niciodată pentru sine, ci întotdeauna pentru ceilalţi. Este lumânarea ce reprezintă arderea de sine a învăţătorului!
Din lumina ei se aprind şi alte lumânări răspândind lumină şi căldură.

Există un frumos îndemn:
«Oriunde patria ne cheamă
La orice rang ne-om înălţa
Să nu uităm că de la dascăl
Am învăţat litera „a”».

O vacanţă binecuvântată, iubite colege şi colegi!

Învăţătoare Mariana Prigon Sbârciu