Episcopul Benedict Bistrițeanul s-a rugat Maicii Domnului, alături de credincioşi, la Mănăstirea Dobric, supranumită şi „Perla Țibleșului”

La mănăstirea ce poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”, la Dobric, credincioşii şi-au aplecat genunchii spre mântuire. Conform tradiţiei, maica stareţă Veronica şi părintele duhovnic Siluan, alături de obştea mănăstirii, s-au pregătit pentru întâmpinarea oaspeţilor, care s-a rugat la Mănăstirea Dobric, sfintei Fecioare Maria, cea care şi-a găsit aici loc curat de mănăstire. Încă din ajunul manifestării, credincioşii au fost aşteptaţi la Vecernie şi Litie, urmate de Paraclisul Maicii Domnului. A urmat slujba Prohodului Maicii Domnului, înconjurarea mănăstirii de către credincioşi şi soborul de preoţi, iar apoi molitvele Sf. Vasile cel Mare. Programul a mers mai departe, în zorii sărbătorii, cu Utrenia şi Sf. Liturghie, Sf. Maslu şi Acatistul Adormirii Maicii Domnului.
Apoi, în dangătul clopotelor, a fost primit episcopul Benedict Bistrițeanul de tineri în frumoase costume tradiţionale, de obştea mănăstirii şi de preoţi, de la Liceul „Ioan Căian Românul” (director Ionel Boca), de primarul Paul Ştir, prefectul Eugen Curteanu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean - Vasile Puica.
Ierarhul a sosit la mănăstire încă din ajunul sărbătorii, participând la toate slujbele.
Din sobor au făcut parte: preotul Vicențiu Doru Zinveliu, protopopul de Beclean, preotul prof. Stelian Tofană, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, preotul lect. Liviu Vidican Manci, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Siluan Farcaș, diaconul Sergiu-Iustin Pop, secretar de cabinet al Episcopului-vicar, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, vorbind pe tema: „Maica Vieții, familia și lumea creștină”.
Episcopul Benedict a vorbit despre jertfa credincioşilor ce vin în pelerinaj, îndemnându-i să nu îşi lase credinţa, să fie mereu alături de mănăstirea Dobric, cea zidită cu multă jertfă, care se roagă zi şi noapte pentru sufletele credincioşilor de pe Valea Ţibleşului.
La final, părintele duhovnic Siluan Farcaș a mulțumit ierarhului pentru prezența în mijlocul obştii monahale şi al credincioşilor, care cercetează, în număr mare, sfântul lăcaș, în special când se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, hramul bisericii mari. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de grupul de teologi de la Biserica Sfânta Ecaterina Suceava, iar pricesnele înălţate împreună cu credincioşii spre ceruri de artiştii Cornelia Ardelean Archiudean şi Alexandru Pugna.
„Mulţumim şi-i dăm slavă lui Dumnezeu pentru frumoasa sărbătoare. Ne era dor şi nouă, şi cu siguranţă şi dumneavoastră, să ne întâlnim împreună. Prin rugăciune sunt convins că vom depăşi şi această perioadă grea. Îi mulţumim Domnului pentru toate aceste clipe minunate, şi Maicii Domnului, ocrotitoarea noastră, care ne-a strâns împreună şi ne-a bucurat. De data aceasta ne vom bucura doar de ospăţul adus de cuvintele ierarhului şi a părinţilor profesori şi sunt convins că sunt îndestulătoare pentru sufletul nostru şi că vor aduce roade. Mulţumim preacuviosului Episcop Macarie că a venit în mijlocul nostru cu atâta drag şi sperăm ca de fiecare dată, în drumurile sale, să poposească şi la Mănăstirea Dobric. Mulţumim părintelui profesor Stelian Tofană pentru prezenţă şi pentru dragostea părintească, mulţumim părintelui director al Seminarului Teologic Cluj-Napoca, Liviu Vidican Manci, fiu al acestor meleaguri, pentru că a slujit alături de noi şi ne-a adus cuvinte de pus la suflet. Mulţumim părintelui protop Doru Zinvelui care a ajuns anul acesta la hramul nostru şi cred că a văzut ce bucurie mare este la Mănăstirea Dobric. În numele maicii stareţe, al meu şi al obştii, le mulţumim tuturor preoţilor. Vă mulţumim tuturor celor care aţi venit şi la Prohod şi la sărbătoarea de azi, arătând iubire faţă de mănăstire şi de Maica Domnului, fiind cuminţi şi respectând toate normele şi vedeţi că putem să ne rugăm şi să le facem pe toate cu bună rânduială”, a declarat părintele duhovnic Siluan.
Maica stareţă Veronica, alături de părintele duhovnic Siluan i-au oferit episcopului un engolpion şi o cruce.
Au fost momente în care sufletele credincioşilor s-au umplut de bucurie duhovnicească. La Dobric, an de an, se scrie istorie.
“La Dobric în loc de şes, / Maica Sfântă şi-a ales/ Loc curat de mănăstire/ Pentru a noastră mântuire”, sau “Am venit măicuţă din nou la Dobric/ Să-ţi cântăm Fecioară cu mare, cu mic/ Am venit Marie să ne întâlnim/ Şi necazul nostru să ţi-l povestim”.
Slujba a fost oficiată în prezența a sute de pelerini, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5