Eroii de la Nepos nu au un monument de cinstire, precum alte localităţi

                 Pe Valea Someşului Mare, în străvechiul ţinut năsăudean, stau înşirate satele româneşti ale acestui minunat colţ de ţară. Din această salbă care împodobeşte peisajul binecuvântat de Dumnezeu face parte şi Neposul, o localitate ce poartă în configuraţia sa elemente pline de rezonanţă istorică.

                     Nimic din ceea ce înseamnă valoare economică, socială sau culturală creată în ,, Ţara Năsăudului’’ de odinioară, nu îi este străină, pentru că , aici, ca pretutindeni ,s-au plămădit virtuţi şi s-au înălţat personalităţi care au dat glas unanim culturii şi civilizaţiei.

                Participând direct la marile evenimente din istoria acestui ţinut, neposenii s-au afirmat pe câmpul de luptă. Însufleţiţi de sentimentul dragostei faţă pîmântul străbun, iar uneori mânaţi de o voinţă străină de interesele  lor, au ajuns prin focul luptei până în cele mai îndepărtate colţuri ale Europei, dovedind credinţă şi bărbăţie pentru care şi-au plătit tributul lor de sânge.

                Încorporaţi în regimentul II de graniţă, timp de 89 de ani, grănicerii năsăudeni au luat parte la 20 de campanii şi 133 de bătălii. Memorabilă a rămas în istoria regimentului, dar şi a Franţei, bătălia de la Piave, unde, pentru apărarea podului de la Arcole, în 1796 ,, cătanele negre’’, cum erau porecliţi  năsăudenii, l-au surprins pe însuşi Napoleon Bonaparte.

                Cel dintâi contigent care este trimis din Nepos în confruntările europene are loc în anul 1773. Atunci au plecat din acest sat, 19 bărbaţi din care au rămas pe câmpul de luptă : Nică Lazăr, Tănasă Maiorean, Petre Salvan şi Onu Pop.

               Războiul izbucnit între Turcia şi Rusia în anul 1787, obligă Austria să acorde ajutor Rusiei, fapt pentru care, Regimentul II de graniţă năasăudean va participa cu două batalioane. Neposul a dat 88 de feciori, din care 24 şi-au pierdut viaţa : Flimon Login, Onu Login, Filimon Cifor, Onu George, Grigore George, Toader Gabor, Lupu Andrei Dumitru, Iacob Ani, Luca Popiţan, Niculai Petre, Lupu Istrate, Vasile Ani, Login Marcu, Grigore Saicu, Toader Suciu, Vasile Suciu, Vasile Popiţan, Vasile Băieş, Nică Nedelea, Vasile Regăn, Alexa Alexandru, Grigore Pop, Damian Drădici şi Toader Drădici. Ceilalţi sţau întors acasă, unii medaliaţi pentru faptele lor , ca Lupu Popiţan şi Grigore Cifor.

               La 20 aprilie 1792, grănicerii năsăudeni participă la războiul declanşat de către Imperiul austriac împotriva Franţei, unde vor da numeroase jertfe pentru o cauză străină de interesele lor. Astfel că, din cei 64 de tineri plecaţi din Nepos, 26 dintre ei nu s-au mai întors acasă şi anume : Vartolomei Anuţă, Dumitru Băieşiu, Vasile Tomi, Dumitru Tofan, Necita Bota, Pavel Maiorean,  Necita Maiorea, Ioan Popiţan, Grigore Neculai, Toader Buduşianu, Urs Istrate, Lupu Cifor,  Simion Ani, , Alexa Genatu, Grigore Suciu, George Popiţanu, Vasile Tămăşiu, Vartolomei Nedelea,  Maftei Rognean, Iosif Palagi,  Artene Lup, Oni Oproaie, Lupu Rangate, Dionisie Urs, Toader Gavrilă şi Onu Pop.

             În 1809 , Austria declară război Franţei. Un batalion format din 6 companii, printre care erau şi grăniceri năsăudeni, pleacă în marş spre Galiţia. În aceste confruntări s-au aflat 66 de neposeni, dintre care 7 s-au jertfit pe câmpul de luptă : Nicola Bota, Iftene Login, Grigore Anuţă, Toader Bota, Vasile Vărărean, Alexa Angeluş, Vasile Tofan.

             După campania din Rusia, 1812, grănicerii sunt antrenaţi într-un alt şir de lupte în Italia de nord, ca cele de la St. Marco, Verona, Vezza Tonale, Val Canonica.  La Toscolane, pe malul drept al lacului de Garda

, năsudenii au făcut minuni de vitejie.  Din cei 51 de soldaţi neposeni , aflaţi în armata, a 4 au căzut la datorie : Ştefan Niculai, George Ani,, George Ileni şi Petre Pop.

             Neposenii n-au lipsit nici din bătălia istorică din 1815 de la Waterloo când grănicerii se aflau în angrenajul coaliţiei. Cei 24 de  tineri încorporaţi în acest an s-au întors sănătoşi acasă , decoraţi toţi cu medalia,, Crucea de merite’’.

              În toate aceste  campanii cuprinse între anii 1773-1815 , din Nepos au plecat pe front 382 de soldaţi, din care , 74 au căzut pe câmpul de luptă.

             Au urmat însă alte evenimente istorice care au cerut aceleaşi sacrificii , şi poate chiar şi mai mari. Primul război mondial a atras peste 200 de bărbaţi din Nepos din care mulţi nu s-au mai întors acasă. Osemintele lor zac prin Galiţia, pe Câmpia Padului sau cine ştie pe unde , în vreo groapă comună, sau într-un cimitir al soldaţilor necunoscuţi. Din surse locale am aflat numele unor eroi căzuţi în această conflagraţie. Lista  nu este completă : Pop I. Dumitru, Timoc G. Florea, George Iosif, Bota Ion,  Bota Anchidim, Bota Donisă, Bota Vasile, Palage Niculai, Palage Dorel, Popiţan Ioan, Cifor Ion, Angeluş Vasile ,Lup Vasile, Dumitru Grigore, Istrate Ion, George Trifon, Ignat Ezechil,  Rognean Silivan, Niculai Dionisie, Petre Donisă.

            Cel de-al doilea război mondial a secerat şi mai multe vieţi omeneşti şi a lăsat răni adânci şi în sufletul neposenilor. În acest război au căzut la datorie :  Timoc Petru, Istrate Valer, Cira Vasile, Lup Dumitru, Istrate Ion, Cifor Ion, Crăciun Ion, Anuţă Ion, Cifor I. Ion,  Crăciun Macedon, Dumitru Dumitru, Istrate Dumitru, Dumitru Donisă, Grivase Ion, Dumitru Grigore, Bota Remus.

          Din iniţiativa unor familii, acum o jumătate de veac, s-au ridicat  două cruci din piatră care cinstesc memoria celor apropiaţi ce au căzut pe câmpul de luptă. Pe lista oficială a monumentelor eroilor din acest judeţ, satul Nepos nu este amintit în acest sens , pentru că nu există, deşi ar fi destule motive pentru a porni un asemenea demers.

               În această zi de sărbătoare, le aducem un pios omagiu tuturor eroilor căzuţi în marile bătălii ale istoriei.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5