Evreii din întreaga lume sărbătoresc Pesah - Paștele! Hag Pesah Sameah!
Mar, 04/23/2024 - 09:43
În seara zilei de 22 aprilie, evreii din întreaga lume au început să celebreze Pesah (Paștele evreiesc), una dintre cele mai mari sărbători ale poporului evreu, care simbolizează eliberarea din robia egipteană și ieșirea din Egipt a fiilor lui Israel conduși de Moise și cei 40 de ani de peregrinare prin deșert. Este o sărbătoare fixă din calendarul religios ebraic, care se desfășoară anual în perioada 15-21 a lunii nisan, lună ce marca în antichitate începutul anului ecleziastic ebraic. Pesah este sărbătorit timp de 7 zile în Israel și 8 zile în afara Israelului.
"Cu prilejul sărbătorii de Pesah, adresez urări de sănătate, pace şi prosperitate conducerii și membrilor Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic.
Pesah, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul evreiesc, simbolizează valorile în jurul cărora s-a definit în istorie poporul evreu, precum şi parcursul său spre unitate şi libertate: credinţa, fraternitatea, solidaritatea şi iubirea pentru semeni. În contextul actual, marcat de război şi de suferinţă, această sărbătoare ne îndeamnă să reflectăm la încercările pe care le traversăm împreună, la ajutorul pe care suntem datori să-l oferim celor în nevoie, reuniţi în speranţa că libertatea şi pacea vor triumfa. În această perioadă dificilă, este nevoie de înţelepciune şi curaj în faţa violenţei şi a urii, a manifestărilor extremiste şi xenofobe, cărora trebuie să le opunem voinţa noastră de a trăi în pace şi în respectul pe care ni-l datorăm unii altora.
În acest sens, apreciez contribuţia importantă la împlinirea binelui comun a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, un partener de dialog constant şi valoros, a cărui implicare în cultivarea dialogului dintre culturi şi etnii, precum şi în sporirea cunoaşterii realității românești în lume, a fost și rămâne una consistentă.
Fie ca aceste zile să vă dăruiască bucuria deplină a comuniunii, să vă unească în spiritul moștenirii iudaice și să păstreze vie speranţa într-un viitor demn şi paşnic pentru întreaga umanitate.
Hag Pesah Sameah!", este mesajul Președintelui României, Klaus Iohannis, transmis cu prilejul Sărbătorii de Pesah,
"Cu ocazia Sărbătorii Pesah, doresc să transmit cele mai sincere urări de pace și sănătate membrilor comunităților evreiești din România și conducerii Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic, precum și tuturor evreilor din întreaga lume. An de an, această sărbătoare ne amintește de puterea credinței, speranței și a perseverenței în timpuri de încercare, de o poveste milenară despre lupta unui popor pentru câștigarea unuia dintre cele mai importante drepturi de care ne bucurăm astăzi: libertatea.
Drumul eliberării din robie a evreilor ne inspiră, îndeosebi în vremuri tulburi, să nu renunțăm la căutarea dreptății și la speranța într-un viitor mai bun și să nu uităm de forța pe care unitatea ne-o oferă.
Folosesc acest prilej pentru a reafirma angajamentul meu ferm, dar și al Guvernului României, pentru protejarea și promovarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, precum și pentru sporirea cunoașterii vieții evreiești, a tradițiilor și a contribuției substanțiale ale comunităților evreiești la cultură, știință și artă și, în general, la dezvoltarea societății românești.
Hag Pesah Sameah!”, a transmis Marcel Ciolacu, prim-ministru al României.
Citiţi şi:
- Hanuca 5778, cu aprinderea Lumânării, la Sinagogă
- Elevii de la CNAM Bistriţa au comemorat victimele Holocaustului. Să nu uităm, pentru ca umanitatea să nu-şi piardă umanitatea
- Primarul Bistriţei, premiat de comunitatea evreilor
- Evenimente, ştiri din lumea creştină
- Un fiu al Milașului, o lumină pentru o lume întreagă. Comemorarea Cardinalului Iuliu Hossu, mărturisitor al credinței și al păcii, la Vatican

Meniu principal
Ultimele stiri
Sâm, 13:51
Casă afectată de un incendiu la Budurleni Sâm, 10:29
Profesorul și scriitorul DUMITRU POPIȚAN s-a întors în școala unde a învățat, prin lumină și cuvânt Sâm, 09:31
Andrei Marga: Mai mult decât etică Sâm, 06:58
La mulţi și binecuvântați ani doamnei Floare Gaftone, secretar general al municipiului Bistrița! Cultura
De ani buni, poetul și traducătorul Valeriu Stancu este prezent la Bistrița, la cele două mari...
Comentarii
Iuliu -
Vin, 15:42
Reforma administrației centrale și locale, menită să scoată România din criza economică în care se...
Pop V. -
Vin, 09:31
Păcat că marele poet nu e recunoscut în România natalâă și străinii îl apreciază mai mut. Maestrul...
Pop V. -
Vin, 09:29
Păcat că marele poet nu e recunoscut în România natalâă și străinii îl apreciază mai mut. Maestrul...
un cetatean -
Joi, 16:28
Pai tocmai asta a vrut mereu PSD, nu intamplator au blocat restructurarea bugetara, dar au votat ci...
Dorel de Bistrita -
Joi, 11:29
Precum in Cer, asa si pe Pamant ... frate Robytza ! Si Dvs ati facut la fel... ! Bine ar fi ca...
Aniversări
În ceas aniversar, adresăm doamnei FLOARE GAFTONE, secretar general al municipiului Bistriţa, sincere urări de bine însoțite de multă sănătate,...
Este o dată importantă în calendarul domnului doctor Claudiu Moldovan, medic de familie al comunității din Lechinta, care își aniversează ziua de...
Este o zi specială pentru chef Elena Rus din Tiha Bârgăului!
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Adaugă comentariu nou