Excursie organizată de Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinţii Martiri Năsăudeni”

          În perioada 19-21 octombrie 2018, Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinţii Martiri Năsăudeni” organizează excursia cu tema „Să ne cunoaştem mai bine istoria ţării şi marile personalităţi ale ei”, destinată tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 – 35 ani.

În cadrul acestui proiect realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, un număr de 40 de tineri din judeţul nostru, însoţiţi de 10 voluntari, vor vizita în primul rând oraşul Alba Iulia, cetatea – simbol a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, capitala României – Bucureşti, dar şi alte oraşe încărcate de istorie şi cultură. Excursia se va desfăşura pe următorul traseu: Bistriţa, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Piteşti, Bucureşti, Ploieşti, Sinaia, Braşov, Sighişoara, Târgu Mureş, Bistriţa, şi ea vizează cele mai importante obiective culturale şi religioase din oraşele amintite.

            Pe de o parte, acest proiect se doreşte a fi un îndemn la cultură adresat tinerilor noştri, menit să crească nivelul lor de informare cu privire la istorie, cultură, artă şi tradiţie, iar pe de altă parte, este o alternativă sănătoasă la petrecea timpului liber. Astăzi, când tinerii sunt tot mai dependenţi de comunicarea virtuală, înlocuind prin aceasta funcţiile sociale obişnuite ale persoanei, şi vizitează diferite obiective tot prin intermediul tehnologiei digitale, acest proiect cultural-religios este cu atât mai necesar şi util.

Cei care doresc să participe pot obţine informaţii şi se pot înscrie la numerele de telefon: 0745374102 – Pr. Tudor Mudure şi 0745873496 – Pr. Paul Gavriloaie.

Acest proiect se încadrează în seria de manifestări dedicate Anului omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, în Patriarhia Română.

pr. Coprean Cornel

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5