Experiențe de învățare slovace în cadrul acreditării Erasmus +, an II: “S.T.E.A.M ACADEMY”
În perioada 11.04 - 14.04.2023, Școala Profesională “Tiberiu Morariu” Salva a fost implicată într-un flux mixt de formare profesională cu stagii de job-shadowing pentru profesori și mobilitate de grup a elevilor în cadrul Acreditării Erasmus + din anul al doilea: “S.T.E.A.M ACADEMY” cu nr: 2022-1-RO01-KA121-SCH-000053843. Școala gazdă care a găzduit evenimentul mixt a fost ZS s MS Pod Vinbargom v Bardejove, Bardejov, Slovacia, specializată în studiul digitalizării conținuturilor.
Din instituția noastră, au participat în stagii de job-shadowing, 2 cadre didactice de specialități și niveluri de învățământ diferite: (Strugar Georgeta Mariana și Găzdac Vasilica Augusta) iar la mobilitatea de grup au fost incluși, 9 elevi din ciclul gimnazial din clasele a-VI-a și a-VIII-a, : (Răzvan B., Robert G., Bogdan. D, Marius D., Denisa M., Darius L., Andreea M., Daniel.P, Raul, P) însoțiți de doi profesori (Pop Daniel și Suciu Mircea).Mulțumim conducerii școlii și în special doamnei director prof. Romana Iulia Fetti pentru sprijinul acordat, pentru colaborarea și diseminarea activităților noastre în cadrul comunităților locale și naționale.
Acreditarea Erasmus+ face parte din cadrul acțiunii cheie KA1, (mobilități) sprijinând formarea profesională a cadrelor didactice într-o aumită tematică, a mobilității elevilor cu oportunități reduse, a creșterii eficientizării procesului de recunoaștere a competențelor dobândite prin intermediul certificatelor de tipul Europass, a stabilirii de noi contacte cu școli partenere pentru alte acțiuni din cadrul programului. Obiectivele pentru anul II din cadrul acreditării derulate în perioada (1.06.2022- 30.08.2023) ale școlii noastre se centrează pe creșterea abilităților STEAM, a comportamentelor anti-bullying și îmbunătățirea portofoliului de metode și mijloace didactice inovative în acest cazdigitalziarea conținuturilor, creșterea competențelor lingvistice și culturale, exerciții de reflecție asupra activităților asistate ale cadrelor didactice implicate în stagiile de job-shadowing, realizarea unui auxilar didactic cu planuri de lecții concepute de profesorii români după modelul materialelor slovace, încărcarea materialelor proiectului în spațiul eTwinning dar și acțiuni de valorizare, de diseminare a rezultatelor și activităților noastre în comunitățile locale, naționale și internaționale.
Progresul înregistrat în privința integrării tehnologiei în educație continuă să fie mic. Majoritatea tinerilor din Europa utilizează Internetul pentru activități sociale. Accesul mobil la Internet a crescut semnificativ în ultimii ani, însă utilizarea tehnologiei în scopuri educative nu a ținut pasul cu aceste evoluții. Nu toate școlile primare și secundare dispun de conexiuni în bandă largă și nu toate cadrele didactice au competențele și încrederea de a utiliza instrumentele digitale în activitatea lor de predare – învățare - evaluare.
Rezultatele la învățătură pot fi îmbunătățite, iar echitatea și eficiența cresc cu ajutorul inovării în sistemele de educație, înțeleasă ca fiind adoptarea de noi servicii, tehnologii, competențe de către organizațiile din domeniul educației. Pentru a atinge un maxim de eficiență și sustenabilitate, inovarea trebuie susținută de cadre didactice bine pregătite și trebuie integrată în obiective didactice clare. Similar statelor membre, și în România, începând cu luna martie 2020, criza „COVID-19” a reconfigurat practicile educaționale de la interacțiunea „față-în-față” la mediul online. Această provocare a evidențiat rolul educației digitale ca obiectiv-cheie pentru predarea-învățarea-evaluarea de înaltă calitate, accesibilă și favorabilă incluziunii, precum și necesitatea unei abordări strategice privind dobândirea competențelor digitale pe tot parcursul vieții, pentru toți actorii implicați.
În această perioadă, „predarea-învățarea” s-a mutat preponderent în mediul online, iar provocările cu care s-au confruntat școlile din România au fost legate de: ● Lipsa de predictibilitate; ● Rețea școlară eterogenă, cu un puternic decalaj digital între unitățile de învățământ; ● Competențe digitale insuficient dezvoltate pentru organizarea eficientă a procesului didactic în mediul online; ● Acces redus la tehnologie și conectivitate redusă la internet; ● Posibilitățile reduse ale familiilor în a acorda sprijin beneficiarilor educației, copiii, pentru participare la lecții online.
Școala slovacă a îmbrățisat digitalizarea conținuturilor, anterior pandemiei demonstrând adaptabilitate și inovare în procesul instructiv-educativ. Implementarea sistemului electronic în școală cu inregistrarea elevilor, sistemului electronic al claselor, conținuturile lecțiilor disponibile în momentul începerii, catalogul electronic, servirea mesei calde la amiază gratuită oferită de statul slovac fiecărui elev, integrarea eficientă a refugiaților ucrainieni au reprezentat bune practice educaționale europene pentru a fi reflectate, valorizate și pentru școlile române.
Activitățile derulate în cadrul mobilității de grup a elevilor au constat în susținerea de ore comune cu elevii slovaci, fiecare elev român având un elev slovac tutore pentru ghidarea în școală, ore desfășurate bilingv în limba engleză/limba germană/ limba slovacă utilizând munca în echipă, învățărea bazată pe proiect în special învățarea digitală. Elevii au fost implicați în activități STEAM la diferite materii, discuții despre bullying și antibullying. Un important aspect în cadrul activității de grup s-a realizat prin discuțiile pe tematica ecologiei pentru că școala gazdă are numeroase activități pentru competențelor verzi, pe implicarea în activități bazate pe sporturi și hobby-uri comune. Elevii români împreună cu elevii slovaci au socializat a doua parte a zilei participând la vizitele de studiu din Centrul istoric și Catedrala gotică Bardejov, izvoarele minerale Bardejov Spa, Muzeul Satului, Arena de hochei a orașului. Mobilitatea a fost organizată în perioada vacanței de Paște pentru a evita disfuncționalitățile procesului de învățământ si pentru a le oferi posibilitatea unei experiențe de învățare europene. Elevii români au fost impresionați de facilitățile oferite de statul si municipalitatea slovacă pentru sistemul de educație, de grija manifestată pentru mediul înconjurător, de implicarea televiziunii locale în organizarea evenimentului de primire, de extraordinara colaborare dintre școală și părinți. Aceștia au notat activitățile comune, impresiile turistice în cadrul unor jurnale de mobilitate digitale însoțite de poze și de descrierea emoțiilor trăite.
În cadrul stagiile de job-shadowing ale profesorilor români s-au derulat asistențe personalizate la clasele de grădiniță și clasele gimnaziale în funcție de nevoile profesorilor participanți. Un aspect important l-au constituit discuțiile de proiectare și de analiză a activităților asistate împreuna cu profesorii slovaci unde s-au purtat discuții despre specificul școlii lor specializată pe digitaliziarea conținuturilor, structura anului școlar, modul de organizare a lecțiilor, a muncii în echipă, modalitațile de evaluare ale elevilor, catalogul electronic, discuțiile cu conducerea școlii despre activitățile din școală, proiecte, parteneriate, activitățile cu părinții . Activitățile de job-shadowing au fost consemnate în jurnalele de proiect prin intermediul fișelor de reflecție. Colaborarea cu profesorii slovaci vor continua în format blended-learning, utilizându-se platforma eTwinning, prin realizarea unor lecții cu aplicații digitale însușite în școala slovacă care vor ficompilate într-un ghid didactic cu proiecte de lecție ca bune practici educaționale care va fi resursă educațională deschisă.
Profesorii și elevii participanți și-au consolidat competențele lingvistice, competențele digitale, comportamente anti-bullying, competențele civice și culturale fiind atrași spre STEAM prin lecțiile realizate, prin vizitele tematice, prin dezvoltarea relațiile de prietenie cu elevii și profesorii slovaci.
Un aspect important în buna derulare a evenimentului mixt a fost realizat prin acțiuni de vizibilitate prin intermediul televiziunii locale Bardejov TV, paginilor de Facebook ale celor două școli, paginile personale ale profesorilor participanți și a paginii de Twinspace a proiectului.
Experiențele educaționale, bunele practice însușite în școala slovacă se regăsesc în albumele foto, în jurnalele de proiect ale elevilor, evaluate prin intermediul chestionarelor de evaluare pentru participanți, diseminate la nivelul familiilor, colegilor de clasă, profesorilor din școală și întregii comunități locale. Multumim comunității din școală slovacă, doamnei director Milena Kravcova, doamnei profesor Katarina Vagaska pentru ceea ce ne-a învățat în aceste zile minunate și sperăm să continuăm colaborarea educațională în viitor.
Impactul asupra profesorilor, elevilor și comunității pe care-l aduce programul Erasmus+ contribuie la formarea mentalităților deschise și la consolidarea viziunii că educația ne unește, ne aduce împreună în învățare și conștientizează tânăra generație asupra importanței transportului verde.
Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului Erasmus Plus, noul program al Uniunii Europene în domeniul educației, formării profesionale, tineretului și sportului.Toate informaţiile pe care le furnizăm reprezintă responsabilitatea exclusivă a echipei de proiect, iar Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care este folosit conţinutul acestor informaţii.
Prof. Vasilica Găzdac-#AmbasadorErasmus
Dir.prof. Fetti Romana-Iulia- Școala Profesională Tiberiu Morariu Salva
Citiţi şi:
- Elevi şi profesori de la Școala Profesională “Tiberiu Morariu” Salva, într-un proiect în Antalya, Turcia
- Profesori şi elevi din Salva, în Cehia
- Experienţă pentru un grup de elevi din Salva în Slovacia
- Flux de mobilitate în acreditarea școlară, Erasmus+ în Polonia, pentru elevi și cadre didactice de la Școala Profesională “Tiberiu Morariu” Salva
- Punți educaționale între Vechiul Constantinopol și Salva
Adaugă comentariu nou