Fără apă potabilă în Miţa
Deşi se află lângă lacul de acumulare Colibiţa, satul Miţa a rămas fără apă potabilă în peste o sută de gospodării, furnizorul Aquabis motivând beneficiarilor săi că izvoarele de aprovizionare au secat. Situaţia era incertă încă de la sfârşitul anului trecut, în lunile noiembrie şi decembrie sistându-se furnizarea apei între orele 22.00-6.00, însă de sâmbătă robinete miţenilor nu mai picură nimic. Remedierea deficienţei este prevăzută abia la primăvară, când Aquabis poate opera lucrările de captare a unui nou izvor identificat în zona alpină, până atunci fiecare trebuind să se descurce cum poate. Iritaţi de inconvenient, unii localnici, care au contract cu regia bistriţeană, spun că vor apela la instanţă dacă Aquabis nu asigură necesarul de apă, fie şi cu autocisterne. Neaflându-se în sfera directă de responsabilitate a autorităţilor locale, iminentul conflict tinde să crească nervozitatea păgubiţilor, chiar dacă mulţi locuiesc în altă parte, venind la cabane doar în week-end.
Citiţi şi:
- Consiliul Judeţean îşi măreşte capitalul social la Aquabis. 15 milioane lei pentru investiţii în apă şi canalizare la Colibiţa şi dotări
- Restricţii la consumul de apă în Colibiţa
- Florin I. Bojor: Dacă bistriţenii vor vota varianta ocolitoare, oare vom primi banii ca s-o construim?
- Seceta, subiect de îngrijorare la Prefectură
- PROTOPOPIATUL ORTODOX AL BISTRITEI (Schiţa monografica a parohiilor, in ordine alfabetica)
Adaugă comentariu nou