Felicitări! Atletul Daniel Rus, de la Gloria Bistriţa-Năsăud, campion naţional!

         Daniel Rus, atletul Gloriei 2018, a obținut cel mai bun timp în proba de 6 km din cadrul Campionatului național de alergare montană de la Câmpulung Moldovenesc și a devenit campion naţional. Sportivul nostru, pregătit de prof. Silvia Zanca Mureşan, a încheiat cursa cu 30.03.35, în timp ce al doilea clasat a trecut linia de sosire la trei minute în urma sa.

”Traseul a fost destul de greu față de celălalt din luna mai când am fost la selecția la Europenele din Elvetia, dar m-am adaptat repede și am reușit să câștig. Când am încheiat cursa am trăit o bucurie de nedescris, deoarece anul asta nu am mai avut șansa să iau un titlu național. Am avut câteva accidentări și în vară am reușit să devin doar vicecampion național. Este al șaptelea titlu pentru mine și primul din 2019”, a declarat  Daniel Rus. 

Atletul Gloriei 2018 va continua pregătirea, pentru că în 18 octombrie va participa la Băile Felix la Campionatul Național de Cros, acolo unde își propune să câștige din nou titlul de Campion Național. Acest lucru îi aduce la calificarea la Campionatul Balcanic de Cros din Muntenegru din luna noiembrie și Campionatul European de Cros din Portugalia.

Felicitări Daniel !
Felicitări prof. Silvia Zanca Mureșan !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5