FEMEIE RĂTĂCITĂ DAR SALVATĂ DE SALVAMONTIȘTII BISTRIȚENI

Serviciul de Salvamont BN a fost anunțat noaptea trecută de faptul că o femeie în vârstă de 82 de ani s-a pierdut în zona Pasului Tihuța.Operațiunile de căutare au început în jurul orelor 23:00 și s-au încheiat cu succes în jurul orelor 2:00, femeia fiind la această oră în afara oricărui pericol.

..........................

          Un bărbat a anunţat prin intermediul Sistemului Unic Pentru Apeluri de Urgenţă dispariţia unei bătrâne de 82 de ani. Conform declaraţiilor acestuia, femeia îngrijea mai multe animale la aproximativ 5 km de Piatra Fîntînele, în zona Valea Străjii iar marţi, în jurul orei 16.00, nu a mai fost găsită acolo. Bărbatul a început să o caute prin împrejurimi dar fără niciun rezultat ca urmare a cerut sprijinul oamenilor legii, abia după ce s-a înnoptat.

        Echipe formate din jandarmi montani, salvamontişti, poliţişti, voluntari din cadrul SVSU Tiha Bîrgăului, lucrători ai Ocolului Silvic Tihuţa-Colibiţa au pornit în căutarea acesteia, misiunea de căutare fiind una destul de dificilă, având în vedere faptul că s-a desfăşurat pe timp de noapte iar la munte în această perioadă şi temperaturile sunt deja destul de scăzute.

         După aproximativ 3 ore de căutări, la ora 01.25, femeia a fost găsită de către jandarmii montani din Piatra Fîntînele, la aproximativ 5 km de locul în care avea grijă de animale. Starea de sănătate a acesteia este bună, nefiind nevoie de îngrijiri medicale.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5