Finanţări nerambursabile de peste un milion de lei de la bugetul local
Consilierii municipali vor aproba, în şedinţa de joi, Ghidul solicitantului privind alocarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local.
În acest an, administraţia bistriţeană va finanţa cu suma de 1.010.000 lei, proiecte venite din partea cetăţenilor (persoane fizice si juridice) pentru activităţi culturale, pentru cultele religioase, pentru acţiuni sportive, pentru protecţia mediului, pentru activităţi de tineret. Fondul pentru punerea în aplicarea a Legii 350/2005 provine de la bugetul local.
Anul trecut, Primăria Bistriţa a acordat 790.000 de lei activităţilor nonprofit. Creşterile de anul acesta vor fi alocate proiectelor depuse pe domeniul ,,cultură şi culte”.
În şedinţa extraordinară de joi, aleşii vor stabili criteriile după care persoanele fizice, asociaţiile, fundaţiile, care au proiecte de impact asupra comunităţii, pot accesa fondurile de la Primăria Bistriţa.
Pentru acest an s-au stabilit opt domenii majore în care se pot depune proiecte. Primul domeniu este tineret (valoarea minimă a finanţării solicitate/proiect este de 3.000 de euro, iar valoarea maximă - 30.000 de euro); al doilea – protecţia mediului (valoarea minimă - 3.000 de euro, valoarea maximă 20.000 de euro/ proiect); al treilea – sport ( 3.000- 35.000 de euro/ proiect); al patrulea – cultură şi culte (3.000 - 40.000 de euro); educaţie (3.000- 30.000 de euro); social (3.000 – 30.000 de euro); relaţii internaţionale (3.000- 20.000 de euro), iar ultimul este interdisciplinar (3.000 – 20.000 de euro).
Deoarece Consiliul Local al municipiului Bistriţa poate cofinanţa proiectele beneficiarilor cu maxim 90% din bugetul total al proiectului, beneficiarul finanţării trebuie sa asigure o cofinanţare de minim 10% din bugetul proiectului.
Din experienţa celorlalţi ani, pentru o cât mai bună derulare a acestui program al municipalităţii ,,atribuirea contractelor de finanţare nerambursabila se face exclusiv pe baza selecţiei publice de proiecte, procedura care permite atribuirea unui contract de finanţare nerambursabilă din fonduri publice, prin selectarea acestuia de către o comisie, cu respectarea principiilor prevăzute în Ghidul solicitantului”, se arată în expunerea de motive a proiectului.
În cursul anului bugetar 2011 se va organiza o singură sesiune de selecţie a proiectelor care vor beneficia de finanţare nerambursabilă de la bugetul local al municipiului Bistriţa. În cazul în care rămân sume nealocate se va organiza o nouă sesiune de selecţie, urmând procedura legală.
De altfel, toate datele legate de aspectele tehnice şi cerinţe se găsesc pe site-ul instituţiei, la adresa www.primariabistrita.ro, la secţiunea destinată proiectelor de hotărâre de Consiliu Local.
Citiţi şi:
- Bani nerambursabili din bugetul local
- Socoteala preşedintelui nu se potriveşte cu cea a Comisiei de buget-finanţe
- Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud va aloca 300.000 lei pentru finanţări nerambursabile!
- Vezi cele 62 de proiecte care beneficiază de finanţare nerambursabilă de la bugetul judeţului în 2018!
- ASOCIAȚIA PARTENERIAT GAL ȚINUTUL HAIDUCILOR anunță lansarea în data de 29.11.2018 a apelului de selecție
Adaugă comentariu nou