A fost semnat contractul de execuție pentru modernizarea DJ 154, pe Valea Șieului! Președintele Radu Moldovan: Investițiile pentru dezvoltarea județului continuă!

În prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a vicepreşedintelui Ciprian Kecskes-Simionca şi a directorului executiv Ciprian Ceclan, administratorul public Florin Moldovan şi reprezentantul companiei Frasinul, Sorin Cârdan, au semnat contractul de elaborare a proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor la proiectul „Modernizarea DJ 154, km 17+000 - 51+ 720, limită judeţ Mureş – Sărata – DN 17”. Valoarea contractului este de 131,495 milioane lei, cu TVA, adică aproximativ 26,5 milioane euro, finanţarea fiind asigurată prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.

La acest eveniment au fost invitaţi de către Consiliul Judeţean şi primarii Ioan Cira (Monor), Mihai Ivan (Şieuţ), Ionuţ Cifor (Şieu) şi Horea Petruţ (Mărişelu) care au subliniat importanţa acestui proiect pentru comunităţile pe care le gestionează, dar şi celelalte proiecte de modernizare a drumurilor judeţene care pun în valoare frumoasa Vale a Şieului.

„Venim cu o veste bună pentru cei în slujba cărora suntem, investiţiile pentru dezvoltarea judeţului Bistriţa-Năsăud continuă. În urma deciziei Curţii de Apel Cluj, s-a finalizat licitaţia pentru DJ 154, Sărata- Mărişelu – Şieu – Şieuţ – Monor – Batoş. E un drum care va fi modernizat integral din bani guvernamentali, prin Programul Naţional „Anghel Saligny”. Vorbim de circa 35 de km de drum. A fost declarat câştigătoare asocierea dintre SC Frasinul SRL, pentru lucrările de execuţie, şi SC Someş – Top – Grup SRL, pentru proiectare. Durata contractului este de 38 luni. În urma discuţiilor pe care le-am avut cu antreprenorul general, dacă toate lucrurile se vor derula normal, această durată va fi redusă substanţial. Perioada de garanţie este de şapte ani. (...) Am tratat pe toată zona intravilană şanţuri betonate, accese la proprietăţi şi trotuare, de asemenea, vor fi rezolvate accesele la proprietăţi în extravilan, plus toate cele peste 90 de drumuri laterale”, a declarat preşedintele Emil Radu Moldovan.

Vicepreşedintele CJ, Ciprian Kecskes – Simionca, a adăugat că asocierea care a câştigat această licitaţie va face lucrări de calitate, dat fiind faptul că şi-a propus şapte ani de garanţie a execuției.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5