Frumuseţile judeţului, promovate la Concursul de Cercetare Științifică. Trei elevi de la Infoel Bistrița, pe podiumul renumitei competiţii

La Târgu Secuiesc în județul Covasna, s-a desfășurat Concursul de Cercetare Științifică, Domeniul Geografie, etapa națională, destinat elevilor de liceu. La acest concurs, lotul județean format din trei elevi ai Colegiului Tehnic Infoel Bistrița și un elev al Liceului de Arte ,,Corneliu Baba” Bistrița a obținut rezultate remarcabile, clasând județul pe unul dintre locurile fruntașe în țară.
Astfel, Dan-Denis Gavriloie a obținut premiul III pentru lucrarea ,,Considerații privind turismul draculist din țară. Studiu de caz: Piatra Fântânele”, Denisa Zinveliu a obținut locul VI și mențiune cu o lucrare despre impactul antropic în ariile protejate din județ, iar Vasile Nicușan a obținut premiu special în urma prezentării unei lucrări despre Lacul Lala Mare din Munții Rodnei.
Cei trei elevi premiați învață la Colegiul Tehnic Infoel și au fost pregătiți pentru concurs, de profesoara de geografie Rusu Cristina. În ce-l privește pe Dan-Denis Gavriloie, acesta este un veteran al concursului de cercetare (alături de colegul său de clasă, Vasile Nicușan), la care a mai obținut un premiul III (în anul 2015 la Fălticeni) și o mențiune (în anul 2016, la Hunedoara).
Pentru datele statistice furnizate în vederea pregătirii lucrărilor pentru concurs, elevii și profesoara coordonatoare mulțumesc directorului Hotelului-Castel Dracula, Ana Maria Muscar și lui Răzvan Cerceja (director ADI Turism).
Felicitări elevilor şi profesoarei Rusu Cristina pentru performanţele deosebite.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5