Fură sau nu fură astronauţii americanii pe Selene?

Disputa nu s-a stins complet nici acum, deşi dovezile expediţiilor din programul „Apollo” sunt covârşitoare. „Păi centurile magnetice, van Allen, stratul de ozon şi toate sistemele care protejează viaţa pe Pământ ne spun că dacă ai trecut de ele, radiaţiile cosmice te omoară ca pe o muscă nenorocită” -spun între altele cei care susţin că „americanii n-au mărşăluit pe Lună”, ci toate sunt o mascaradă realizată prin laboratoarele din Los Alamos ori deşertul Atacama. „N-aţi observat –mai spun aceştia- cum steagul american înstelat a fost înfipt pe Lună şi stă drept de parcă ar bate vântul?... Dar de unde vânt pe Lună?” (Adevărul este -dacă aţi privit pozele cu Neil Armstrong în faţa steagului înstelat- că în partea de sus, acesta are o sârmă sau o baghetă dreaptă, care-l susţine, făcându-l să stea întins. )
La o conferinţă de presă, atunci când Neil Armstromg a fost întrebat cum se face că praful stârnit de el la coborârea pe solul astrului nopţii a recăzut aşa repede la locul lui, astronautul a dat următorul răspuns, deloc convingător:
„Da, gravitaţia Lunii ar fi trebuit să fie mult mai mică decât cea de pe pământ.” Mai târziu a declarat:
„Cine vrea să vadă dacă este adevărat că am fost pe Lună, să meargă acolo, căci au rămas steagurile americane, cărucioarele, camere de luat vederi şi alte echipamente ale misiunilor ulterioare” Acesta a fost răspunsul final al astronauţilor. Să mai socotim că şi azi, prin impulsuri laser se obţin reflectări de la oglinzile lăsate pe Selene. Dar echipamentele complete şi performante ale Uniunii Sovietice de atunci n-ar fi putut dovedi că e ceva fals?? Convingător şi decisiv, am spune noi, deşi mai sunt destule mistere.
Cosmonautul rus Boris Volânov a declarat deschis că el nu crede „că americanii au mărşăluit pe Lună”. Când s-au solicitat de către jurnalişti fotografiile originale ale expediţiilor „Apollo”, răspunsul a fost stupefiant: „Originalele s-au pierdut când au fost mutate arhivele.”(Oare astfel de documente istorice se pot pierde precum o pereche de şosete uzate? –n.n.). Multe mistere, totuşi...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5