În Loagăr, sărbătoarea Ispasului

Gala laureaţilor, spectacol de gală

De Înălţarea Domnului, pe stadionul „Progresul” Năsăud, sub un cer acoperit de nori care au ameninţat cu ploaia, spectacolul de gală a laureaţilor concursului de interpretare pentru copii şi tineri „De Ispas la Năsăud”, a avut loc festivitatea de premiere a câştigătorilor celei de-a XV-a ediţii a tradiţionalei manifestări.

Cea mai mare manifestare tradiţională de folclor de pe Valea Someşului, girată de Casa de Cultură „Liviu Rebreanu”, director prof. Pahone Pop, Primăria şi Consiliul Local Năsăud, este în fiecare an „axa” sărbătorilor oraşului, acordarea premiilor pe scena amenajată în Loagărul de altădată, acum Stadionul „Progresul”, după două zile de concurs încheind Zilele Năsăudului.

Juriul festivalului, prezidat de prof. dr. Dorel Cosma - director IGF România, având membri personalităţi recunoscute - Eugenia Florea - realizatoare de emisiuni radiofonice, ca şi Codruţa Aron Vârtic (fiică a Năsăudului), Sergiu Vitalian Vaida - realizator de programe TV „Vine Cluju’ pe la noi”, prof. dr. Mircea Prăhase - secretarul festivalului şi Virginia Linul - creatoare populară, a avut greaua sarcină de a desemna pe cel mai bun dintre atâţia concurenţi buni.

Aşa cum anunţa prof. Pahone Pop, directorul festivalului, din peste 50 de finalişti, au fost chemaţi să le fie înmânate premiile doar următorii (dar şi ceilalţi concurenţi au dat dovadă de o pregătire deosebită, de voci foarte bune): la „grupa mică” - 6-14 ani: premiul special a fost acordat pentru doi concurenţi - Samir Ionescu (Vâlcea) şi Mădălina Lupupopi (Suceava); menţiuni - Anita Iuga (MM), Gabriel Andrei (VL) şi Ana Hoza (6 ani - Sângeorz Băi); premiul III a primit Daniel Leuca (BH); premiul II - Eusebiu Gafiţa (SV); premiul I - Elena Mihaela Coardă (GJ), iar Marele premiu a fost acordat la două concurente: Oana Hoza (12 ani - Sângeorz Băi) şi Cristina Scurtu (11 ani - Năsăud).

La secţiunea tineri, 15-30 ani, premiile au fost: premiul special obţinut de Daniel Pop (Şimleul Silvaniei), Livia Pleşu (Mehedinţi) şi Maria Pavelea (Tiha Bârgăului); menţiuni - Dănuţ Onoiu (SV), Bogdan Cioranu (VL) şi Romina Nemeş (Oradea); premiul III - Florin Boiţa (Timişoara) şi Costel Popa (Mediaş); premiul II - Ioana Dârstar (Întorsura Buzăului) şi Ionuţ Apătăchioaie (Hunedoara); premiul I - Zina Ghiţulescu (Piteşti) şi Cătălin Ionuţ Badea (Oraviţa). Marele Premiu l-au câştigat două fete: Ramona Fabian (Târgu Mureş) şi Virginia Irimuş (Bucium - Maramureş), amândouă foarte talentate.

Directorul festivalului a mulţumit celor prezenţi pentru participare, sponsorilor pentru mărinimie, precum şi partenerilor media: Radio „Balada” Năsăud (Claudia Pop - director), Favorit TV (Emilia Bubulac), cotidianelor judeţene „Răsunetul” şi „Mesagerul”, dar şi orchestrei „Mezeşul” din Zalău, dirijor Ionuţ Iluţ, membrilor juriului, dar, în special primarului oraşului, ing. Dumitru Mureşan, care s-a implicat şi a sprijinit personal toate acţiunile dedicate Zilelor Năsăudului. Nu au fost uitaţi nici personalul din Primărie implicat în bunul mers al sărbătorilor şi nici consilierii locali prezenţi pe tot parcursul manifestărilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5