A fost Ispasul Năsăudean…

„Festivalul-concurs de folclor „de Ispas la Năsăud”, desfăşurat în cadrul Zilelor Năsăudului a avut joi gala finală pe scena amenajată pe stadionul Progresul din oraş (Loagărul de altădată).

La spectacol au fost prezenţi mii de cetăţeni din Ţara Năsăudului care, an de an, vin de Ispas să petreacă în târg şi la manifestările organizate de autorităţile locale. Festivalul Ispasului Năsăudean, aşa cum aprecia şi prof. dr. Dorel Cosma – preşedintele juriului, a fost, este şi va fi o treaptă de lansare, de afirmare a tinerelor talente din zonă. Anul acesta au venit la Năsăud aproape 80 de copii şi tineri, candidaţi din toate zonele folclorice ale ţării. În urma preselecţiei, care s-a desfăşurat pe parcursul a trei zile (luni, marţi şi miercuri), au reuşit să urce pe podiumul festivalului, următorii:

- la categoria „Copii 7-14 ani” – Marele Premiu, trofeul festivalului a fost câştigat de Luiza Ciudiu din Pojogeni (Gorj), care a primit şi 1.000 lei; premiul I şi 800 lei – Roxana Suciu din Arad; premiul II şi 600 lei – Ana Hoza din Sângeorz-Băi, premiul III şi 500 lei – Ioan Roşu din Oradea, iar menţiuni – Iulia Mihai (Giurgiu) şi Floarea Apostol (Telciu). Premii speciale au primit: Georgiana Pandele (Tulcea), Andrada Crăciun (Bihor), Daiana Lazoc (Sălaj), Mircea Coca şi Andreea Năvală din Suceava.

- la categoria „Tineri 15-30 ani” a obţinut Marele Premiu şi 1.000 lei năsăudeanca Ana Maria Năşcuţiu, ai cărei primii paşi în folclor au fost făcuţi prin grija şi îndrumarea profesorului Ioan Talpoş de la „Muguraşul” Şcolii Generale „Mihai Eminescu” Năsăud. Premiul I şi câte 800 de lei au câştigat concurenţi din Suceava: Mădălin Candrea şi Andreea Cristina Hăişan; premiul II nu s-a acordat; premiul III – Livia Neag din Maramureş; menţiuni: Paul Ionuţ Gal (Sălaj) şi Elena Carmen Duică (Gorj).

Fondurile pentru premii (7.000 lei) au fost asigurate din bugetul Consiliului Local prin Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” Năsăud.

Moderatorul Ispasului Năsăudean, prof. Pahone Pop, directorul Casei de Cultură din Năsăud şi preşedinte al festivalului, i-a felicitat pe câştigători, apoi a invitat la discurs pe primarul Dumitru Mureşan, omniprezent la toate acţiunile desfăşurate pe parcursul celor cinci zile ale sărbătorilor celei de a X-a ediţii a Zilelor Năsăudului; realizatoarea de emisiuni radiofonice Eugenia Florea şi prof. dr. Dorel Cosma, preşedinte IGF.

Recitalurile câştigătorilor Ispasului şi a unor artişti consacraţi, în frunte cu Aurel Tămaş, au încântat spectatorii până spre seară. Orchestraţia a fost asigurată de profesioniştii de la ansamblul „Mureşul” din Tg. Mureş, dirijor Zoltan Bambo, iar prezentatori au fost Mariana Harosa şi Georgel Nucă.

Toţi participanţii au servit masa la Sala de nunţi a oraşului, asigurată de executivul şi legislativul oraşului Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5