Gala Ispasului Năsăudean

Pe scena amenajată în Loagăr, pe Stadionul oraşului, s-a desfăşurat gala finală a Festivalului-concurs „De Ispas la Năsăud”, care a întrunit în acest an peste 70 de participanţi din toate zonele ţării, copii şi tineri, aleşi în urma unei preselecţii. Aşa cu, spunea prof. dr. Dorel Cosm,a ediţia a fost una dintre cele mai reuşite. Iată câştigătorii:
- La categoria copii (7-14 ani) – Marele Premiu l-a câştigat Ionuţ Zăgrean (13 ani) din Poiana Ilvei, primind trofeul festivalului şi 1.000 lei. Locul I – Valentin Bertea (11 ani) din Fălticeni şi Cristina Buşi (10 ani) din Motru, Gorj – au primit câte 800 lei. Locul II nu s-a acordat, iar locul III a fost ocupat de Maria Maci (14 ani) din Gălăuţaşi – Harghita şi Larisa Bozbici (14 ani) din Dumitra, fiind recompensate cu câte 500 lei. Menţiune – Antonia Iosif (10 ani) din Aninoasa – Argeş, iar premii speciale – Ioana Anghel (9 ani) din Corbi – Argeş şi Daniela Cazan (13 ani) din Rebra.
- La categoria tineri (15-30 ani) juriul a acordat Marele Premiu Liviei Neag (16 ani) din Târgu Lăpuş şi 1.000 lei. Premiul I – Monica Pârlea din Aţintiş – MS şi 800 lei. Premiul II – Bianca Temeş (17 ani) Jibou (SJ) şi 700 lei, premiul III Axinia Rânziş (18 ani) din Bistriţa Bârgăului şi 600 lei. Menţiune – Paul Bar din Bistriţa şi Marinel Moraru din Gorj, iar premii speciale Irina Maria Birou (17 ani) din Gorj şi Silvia Bordeian (16 ani) din Bacău.
După discursurile primarului Dumitru Mureşan, profesorului Pahone Pop – preşedintele festivalului, prof. dr. Dorel Cosma – preşedintele juriului şi a realizatoarei de emisiuni Eugenia Florea, au urmat recitalurile unor artişti consacraţi.
Prezentatori au fost Mariana Harosa şi Mihai Berbunschi, orchestraţia fiind asigurată de ansamblul folcloric „Dor Românesc” al Centrului Judeţean pentru Cultură B-N, dirijat de Ştefan Cigu.

Comentarii

25/05/12 14:50

FELICITARI LAUREATILOR FESTIVALULUI

25/05/12 15:08
danimister

Frumos festival,pacat ca exista doar un favorit la toate concursurile de folclor.Sant copii si mai talentati de cat el .fetita din Dumitra ..Larisa cred ca o cheama ,care a concurat la aceeasi categorie il "baga in buzunar " cand vrea. .Acesti 2 copii ar trebui pusi la baraj sa se vada adevaratul talent al judetului.
Am mai auzito pe aceasta fata si la alte festivaluri cantand de fiecare data altceva si de fiecare data s-a prezentat exemplar(pacat ca juriile nu vad adevaratele valori).Se pare ca Ionut zagrean stie doar 2 melodii cu care se prezinta peste tot iar de data asta a si gresit.NU ASA dovedesti ca ai valoare ..mentorul tau Ionut, probabil nu percepe mai mult de atat.Da dovada ca esti capabil de mai mult daca esti cu adevarat talentat .

28/05/12 14:30
Marius Muresan

Nu stiu ce pregatire muzicala are "danimiter" de se apuca sa faca judecati de valoare asupra tinerilor din judet care vor sa promoveze cantecul popular, dar aici nu are dreptate deloc. Am fost in sala si la Dumitra la acel concurs unde Ionut Zagrean a fost cu o clasa cel putin peste toti ceilalti concurenti. Baiatul este foarte talentat si sunt convins ca va ajunge un mare artist. Are o voce minunata si are deasemenea tot timpul inainte sa-si faca un repertoriu valoros. Rautatile aici in acest domeniu, mai ales fiind vorba de copii nu-si au locul. Pacat ca de pe acum "cineva" incearca sa bage ura intre acesti copii minunati, care vor avea mult de lucru pana sa ajunga acolo unde "danimister" crede deja ca solista sa preferata a ajuns.

29/05/12 10:55
liliana

Sant mama lui Larisa si as vrea sa va spun ca cei doi copii au pornit pe drumul muzicii populare in acelasi timp,au participat la aceleasi concursuri unde ambii copii au fost pe podium.Sper ca ei sa ramana prieteni asa cum sant si nimeni sa nu reuseasca sa bage ura intre ei ,pentru ca sant sperantele judetului nostru,trebuie sa fim mandri de ei ,sa fim mandri ca in lumea in care toti vor sa fuga spre oras acesti copii, si mai sant si altii doresc sa duca mai departe folclorul si portul nostru ramanesc atat de frumos de care multi au uitat.Eu ii felicit pe amandoi as vrea sa le spun ca sant cei mai buni din judet,la categori a de varsta care o reprezinta si sa ne faca mai departe mandri de ei.Felicitari Ionul,felicitari Larisa ,sa nu lasati piedicile sa va opreasca din drum ,sa continuati sa munciti sa jungeti acolo unde v-a doriti ,de ce nu viitorii artisti ai judetului.
Intotdeauna publicul va fi impartit, dar cu siguranta veti avea fiecare sustinatori si admiratori,asa cum fiecare persoana are si prieteni si dusmani.

29/05/12 11:07
liliana

danimister!!!,multumesc pt sustinerea lui Larisa asa cum am spus inainte probabil nu este vorba de rautate ci de faptul ca fiecare om are preferintele lui.Pentru 13 ani cat au copii acestia sant intradevar valorosi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5