Gavrilă Urs: România amanetată
Guvernarea USL mai face un pas uriaş pentru distrugerea naţiei române. Parlamentarii României şi guvernaţii refuză fară menajamente un spor fabulos de 2 lei pentru copii,
în schimb vor să majoreze cu 30% veniturile primarilor. Este, probabil, felul în care USL înţelege echitatea socială, pe care trebuie să o promoveze în absenţa unor măsuri liberale viabile. Copiii cu siguranţă nu vor ieşi în stradă pentru o viaţă bună cu toate că, se cuvine să amintim cu recunoştinţă, Revoluţia din 1989 a dat şi martiri care nu împliniseră vârsta “maturităţii” civile.
Copii vor beneficia în continuare de dezinteresul gunernării USL-iste până se vor apropia de vârsta majoratului. Vor supravieţui cumva, aşa cum au făcut-o şi părinţii lor o viaţă. În campania electorală vom vedea batalioanele de tineri majori care vor împărţi darurile electorale alegătorilor. Apoi, şi aceştia vor fi uitaţi de către politicienii care declară profetic că, viitorul ţării îl reprezintă generaţia tânără. Aceeaşi generaţie care părăseşte ţara înainte să împlinească 18 ani dezamagită şi lipsită de perspectivă.
Rămân însă edilii locali care îngrijesc de populaţia rarefiată, îmbătrânită şi asistată social. Pentru o astfel de muncă se impune mărirea salariului cu 30%. În aceste condiţii, proiectele europene sunt binevenite pentru a tăia panglici cu participarea politicienilor de la putere.
Banii, motivează vicepremierul Dragnea, reprezintă pentru guvernanţi panaceul universal pentru stârpirea corupţiei dar, în acelaşi timp asigură bunăvoinţa edililor pentru alegerile care stau să vină în 2014, cred eu.
Citiţi şi:
- Pe acorduri de muzică populară, PDL şi-a lansat candidaţii pentru alegerile europarlamentare
- Gavrilă Urs: Cel mai frustrant pentru mine ca cetǎțean este atunci cȃnd sunt mințit cu seninǎtate, gratuit, ȋn fațǎ!
- Celebrul psihosociolog francez Jacques Salomé își lansează cea mai recentă carte, „Un strop de eternitate”, la Bistrița pe 24 mai
- Gavrilă Urs: Constituţia este importantă pentru bistriţeni!
- 500 de flori de la Gavrilă Urs: Le urez o primăvara minunată tuturor doamnelor şi domnişoarelor
Adaugă comentariu nou