Generații de POVeste! Alin Ioaneș (Rombat), avocatul Ciprian Păun, psihologul Lucian Rogozan, antrenorul Mihaela Evi și părintele Paul Gavriloaie, invitații ediției 2024
Asociația POV21 vă invită la evenimentul Generații de POVeste, vineri - 29 noiembrie, ora 18:00, la Centrul Cultural Dacia din Bistrița!
Asociația POV21 revine cu evenimentul de tradiție Generații de POVeste. Prin acesta, organizatorii își propun să creeze o punte între generații pasionate de același domeniu și cu aceeași dorință arzătoare de a avea un impact notabil în societate și de a-și cultiva simțul civic. Astfel, cinci speakeri, lideri în domeniile lor, vor împărtăși cu voi poveștile lor captivante și experiențele care i-au adus în ipostaze excepționale. Ei vor aduce în fața voastră perspective unice din domeniile antreprenoriatului, dreptului, psihologiei, sportului și teologiei. Totodată, ei vor deveni modele pentru zece tineri excepţionali, pe care îi vor inspira şi premia cu generozitate.
Invitații acestei ediții sunt:
- Alin Ioaneș – director general Rombat;
- Ciprian Păun – avocat și profesor de drept în cadrul Universităţii Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca;
- Lucian Rogozan – psiholog clinician și consiliar în psihoterapie pozitivă în Cluj-Napoca și UK;
- Mihaela Evi – antrenor CS Gloria 2018, BN;
- Paul Gavriloaie – preot paroh al Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Sângeorz-Băi.
Generații de POVeste va face legătura între acești speakeri și zece elevi de excepție. Tineri cu rezultate excelente la școală vor primi sprijin și mentorat continuu pentru a-și dezvolta potențialul. Prin acest proiect, Asociația POV21 își propune să ajute tânăra generație să-și dezvolte gândirea critică, să le consolideze speranța și creativitatea și să le deschidă noi perspective în ceea ce privește încrederea de sine. Prin evenimentul Generații de POVeste, asociația încurajează elevi performanți să le calce pe urme invitaților. Prezentatorul evenimentului va fi Gina Bontaș. Evenimentul va conţine şi un moment artistic susţinut de tânăra Laura Georgeş.
Evenimentul este cofinanţat din bugetul local al municipiului Bistriţa pe 2024. Sponsorul principal al evenimentului este Teraplast. Inițiativei i s-au alăturat și alte firme, precum Sanovil, magazinul de birotică şi papetărie Tudor, Pyronova, Ypsilon Calculatoare, Transilvania Print şi UBG Construct.
Intrarea este liberă. Asociația POV21 vă invită să faceți parte din această seară plină de inspirație și de perspective de viitor strălucitoare!
Despre Asociația POV21
Proiectul POV21 are 8 ani de când a luat ființă, împânzind presa cu evenimentele, emisiunile și mai ales cu articolele publicate. Inițiativa a apărut datorită dorinței de afirmare a tinerei generații. Prin evenimentele lor au premiat copii olimpici cu o situație financiară precară (Generații de POVeste), au construit biblioteci de la 0 pentru elevii din mediul rural (Biblioteca POV21), au prezentat tinerilor posibilitățile profesionale și educaționale pe care le au după terminarea studiilor liceale (Târgul de Viitor), dar poate cel mai important, au oferit perspective noi asupra educației (TEDxBistrița).
Citiţi şi:
- Bogdan Bob Rădulescu și alți cinci speakeri de renume, la Generații de POVeste
- Star Party: Perseide (ediția 2024)- party-ul astronomic anual din Bistrița!
- Asociația POV21 Bistrița-Năsăud a adunat 7050 de cărți pentru elevii din Ilva Mare
- Universități de prestigiu și companii locale le prezintă tinerilor bistrițeni opțiunile după terminarea liceului!
- Eveniment marca POV21, vineri, la Centrul Cultural Dacia! Gala Comunitarium: „Pilonii Speranței”
Adaugă comentariu nou