Gestionarul unic al deşeurilor din judeţ împarte făraşul în două, la Beclean
Implementarea proiectului privind “Sistemul integrat de management al deşeurilor solide în judeţul Bistrița-Năsăud” are, la nivel de Beclean, câteva consecinţe ce privesc, pe de o parte, tarife mai mari, iar pe de alta parte, reorganizări de personal la Direcţia de Gospodărire Comunală, cea care gestionează în prezent serviciul de salubrizare. Iminenta preluare a acestuia de către operatorul unic la nivel de judeţ, SC “Vitalia Servicii pentru Mediu”, înseamnă, dincolo de containerele semiîngropate amplasate aici, preţuri majorate per persoană fizică, de la 2 lei/lună cât e în prezent, la 3,5 lei/lună la intrarea în pâine a firmei câştigătoare a licitaţiei pentru administrarea proiectului.
Societatea se află, până la finalul anului, în campanie de încheiere a contractelor cu viitorii beneficiari, preţurile urmând, foarte probabil, să sufere nuanţări pentru cei care refuză asumarea relaţiei cu furnizorul. Practic, totul se va elucida joi, în şedinţa de Consiliu Local, când aleşii orăşeneşti vor stabili soarta celor care nu vor să arunce gunoiul în baza unui contract cu SC “Vitalia Servicii pentru Mediu”, taxarea cu mai mult de 3,5lei/persoană/lună fiind varianta avansată de autorităţi pentru cei aflaţi în situaţie.
Pe de altă parte, odată cu predările de rigoare, aproximativ jumătate dintre angajaţi nu-şi vor mai găsi rostul la Direcţia de Gospodărire Comunală Beclean, unitatea care are în prezent ca activitate principală ridicarea containerelor din oraş. “Disponibilizaţii” nu vor ajunge, însă, pe drumuri, ci vor fi preluaţi, în mare parte, ca salariaţi ai noului operator unic la nivel de judeţ. Nici Direcţia nu va rămâne fără obiectul muncii, urmând să se ocupe în continuare cu spaţiul locativ, ANL-uri, domeniul public, pieţele şi serele din oraş.
Adaugă comentariu nou