Fotbal. Liga I. Ultima etapă

Gloria Bistriţa – Victoria Brăneşti 1-0 (1-0)

În ultima etapă a turului, luni de la ora 17,00, Gloria a primit vizita celor din comuna Brăneşti. Aflată pe penultimul loc din clasament, jucătorii noştri au jucat cu o presiune mare, ţinând cont şi de adversarul puternic, cât şi de poziţia lor din clasament. Cei prezenţi, într-un număr de aproximativ 1000, au asistat la un joc foarte echilibrat, putând câştiga oricare dintre echipe, raportat la ocaziile de gol. În primele minute jucătorii noştri âşi creează o primă ocazie la poarta lui Stoicescu, când Szukala reia pentru Moraes jr. iar acesta trimite puţin peste transversală. Min. 26 – bucurie mare în tabăra bistriţeană, în urma deschiderii scorului prin Băjenaru, acesta primeşte o pasă de la Ciprian Petre, unul dintre cei mai buni din teren, iar Băje trimite în stânga portarului: 1-0. Min. 35 – din nou jucătorii noştri sunt foarte aproape de a marca, când neobositul brazilian – Moraes jr – în urma unei lovituri libere executată magistral, dar bravul portar Stoicescu scoate în extremis. În debutul reprizei secunde, Moraes ridică tribunerle “în aer”, marcând un gol perfect valabil, dar centralul partidei anulează golul pentru un presupus offsaid. Min. 55 – Mărincău vede roşu în faţa ochilor după ce a mai primit un galben.

Crezând că totul va fi mai uşor pentru noi, fiind un om în plus, oaspeţii au jucat precum în 12 jucători, adică foarte bine, creându-şi foarte multe ocazii de a marca. Min. 60 – din nou ratăm prin Mureşan, la un pas de gol. Min. 68 – Avram şutează puternic de la 25 m sub bară, dar Albuţ respinge în corner. Finalul partied îi aparţine Brăneştiului prin jucătorul Avram, care expediază o torpilă de la 18 m în bara lui Albuţ, putând egala situaţia.

Aşadar, am întâlnit un adversar foarte puternic, vânzându-şi scump pielea, fiind foarte aproape de a pleca cu un punct din Parcul Municipal.

Sâmbătă, 4 decembrie, de la ora 18, vom primi vizita echipei Poli Timişoara, una dintre candidatele la titlu.

Toţi iubitorii fotbalului sunt aşteptaţi într-un număr foarte mare pentru a încuraja echipa.

Gloria: Albuţ (cpt.), Achim, Szukala, Năstase, Velcovici, Ciprian Petre, Mureşan, Anton (min.70 Mărginean), Predescu (min.66 Keita), Băjenaru şi Moraes jr. (min.80 Bruno). Antrenor: Nicolae Manea.

Victoria: Stoicescu, Nicola, Nicoară (min.62 Straut), Mărincău, Maghici, Fl.Petre (min.47 Oprea), Olariu (cpt.)., D.Popa, Avram, Simion şi Iacob. Antrenor: Ilie Stan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5