Grevă japoneză la SGA BN! Vezi ce revendicări au angajaţii instituţiei!
În vederea determinării angajatorului să soluţioneze revendicările cerute, angajaţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud au declanşat astăzi, începând cu ora 9.00, o Grevă Japoneză fără afectarea activităţii, purtând banderole albe la mâna stângă inscripţionate cu mesajul “GREVĂ” şi afişând la locul de muncă inscripţii cu revendicarile şi textul "Grevă Japoneză".
REVENDICĂRI:
1. Aplicarea art. 6, lit c (Legea 153/2017)-"asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală", art.39 - Eliminarea inechităţilor de salarizare pentru funcţii egale şi muncă egală în cadrul aceleiaşi unităţi, prin analizarea situaţiei fiecărui angajat în parte, salariul de bază stabilindu-se la nivelul maxim aflat în plată în cadrul A.N. "Apele Române";
2. Aducerea salariilor la nivelul prevăzut de Legea nr. 153/2017 modificată și completată prin OUG nr. 91/2017 cu referire la încadrarea pe trepte/grade și gradații și aplicarea salariului pentru funcţii similare, fără depășirea salariului maxim prevăzut pentru anul 2022;
3. Adoptarea unei grile de salarizare transparente și aplicabile din ianuarie 2018- similară grilei actuale din CCM;
4. Sancţionarea de către angajator a persoanelor vinovate de încalcarea culpabilă a CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCĂ 2016-2018 şi a Legii nr. 153/2017.
5. Aplicarea Hotărârii nr. 917 din 20 decembrie 2017 a categoriilor de personal, a activităților și a locurilor de muncă pentru care se impune acordarea sporurilor specifice pentru condiții de muncă și a concediului de muncă suplimentar;
6. Deblocarea angajărilor în sistem;
7. Implementarea unor măsuri viabile și reale prin care și muncitorii hidrometrii să poată beneficia de concediu de odihnă;
8. Acordarea normei de hrana începând cu luna ianuarie 2018;
9. Încadrarea şefilor de formaţie şi responsabililor de compartiment conform Legii 153/2017 şi atribuţiilor din fişa postului.
Amintim faptul că acţiuni similare se desfăşoară astăzi în toate unităţile subordonate A.N "Apele Române".
Cu respect,
Sindicatul Liber S.G.A Bistriţa-Năsăud
Lider, ,
Silivan Mutu
Citiţi şi:
- Grevă japoneză în primăriile din județ! Nu se va întrerupe programul de lucru
- Grevă japoneză la SGA BN
- Peste 450 de angajaţi de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, în grevă japoneză!
- Grevă japoneză la Spitalul Judeţean! Sindicaliştii din Sănătate atrag atenţia guvernanţilor!
- Sindicaliştii din învăţământ au pichetat Instituţia Prefectului. Personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic, "o categorie năpăstuită"
Adaugă comentariu nou