Ilie, sfântul care aduce ploaia
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este sărbătorit pe data de 20 iulie. Sfântul Ilie a fost fiul lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia în cetatea Tesve, din Galaad (Israel). De la numele acestei cetăţi, avem şi numele prorocului de Tesviteanul. Se bucura de o cinstire deosebită din partea Bisericii, dacă ţinem seama de faptul că ziua prăznuirii sale este însemnată în calendar cu roşu, însemnare ce nu apare în acest fel la niciun alt proroc.
Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab. Şi-a desfăşurat activitatea în regatul Israel din Samaria.
Potrivit tradiţiei, Sovac a văzut la naşterea lui Ilie, oameni îmbrăcaţi în veşminte albe care îl înveleau pe fiul său în haine de foc şi îi dădeau să mănânce o flacără. Preoţii templului din Ierusalim au interpretat vedenia astfel: Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetică.
Vechiul Testament istoriseşte despre faptele lui minunate în cărţile numite Regi (III Regi şi IV Regi). De aici aflăm că Sfântul Ilie ajunge la curtea regelui Ahab şi îi vesteşte acestuia că Dumnezeu va pedepsi poporul prin secetă, dacă nu va lepăda credinţa în zeul Baal. Pentru că regele, împreună cu poporul lui Israel nesocotesc cele vestite de Ilie, nu va mai ploua timp de trei ani şi jumătate. Sfântul Ilie este nevoit să se ascundă de mania regelui Ahab la pârâul Cherit. Aici va fi hrănit în chip minunat de corbi, care îi vor aduce dimineaţa pâine şi seara carne. Această hrană era adusă de la Templul din Ierusalim, locul unde se aduceau jertfe de pâine şi de carne. Pâinea unită cu carnea, preînchipuia Euharistia, trupul Domnului.
Mai târziu ajunge la văduva din Sarepta Sidonului, unde îl va învia pe fiul acesteia şi îi va înmulţi făina şi uleiul. Comentatorii acestei minuni susţin că Ilie nu se adresează în mod exclusiv poporului Israel, de vreme ce îl învie pe fiul unei femei păgâne. Iar această faptă ar demonstra universalitatea lui Iahve. Alţi comentatori spun că învierea fiului văduvei, preînchipuia învierea tânărului din Nain, iar faptul că făina nu se termina era chipul înmulţirii pâinilor pe care avea să o facă Hristos.
Spre sfârşitul anilor de secetă, pentru cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, Sfântul Ilie îi propune împăratului să ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel şi să se roage mai întâi prorocii lui Baal, apoi el lui Dumnezeu. Acesta a fost momentul în care Ilie a înlăturat cultul zeului Baal. El a reuşit să coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoţi ai lui Baal nu au reuşit să facă.
Ilie, sfântul care aduce ploaia
Sfâmntul Ilie fiind cunoscut ca cel ce a adus prin rugăciunea sa seceta asupra poporului din Israel şi apoi ploaia care a salvat poporul de la moarte, a ajuns să fie cinstit şi ca cel ce aduce ploi. În Liturghier, la slujba care se oficiază la vreme de secetă, întâlnim o cerere în care este redată mijlocirea Sfântului Ilie pentru ploi: "Pentru ca rugăciunile noastre să fie bine primite şi precum pe Ilie, oarecând, aşa să ne audă şi pe noi şi să ne miluiască, cu ploaie şi cu buna întocmire a văzduhului, Domnului să ne rugăm“.
La mulţi ani celor ce poarta numele Sfântului Proroc Ilie.
Adaugă comentariu nou