IMM-urile din Bucureşti şi Ilfov, cele mai interesate de cursurile de afaceri online

Bucureşti, 25 octombrie 2012. Cel mai mare număr de absolvenţi ai Online Business School (www.bizschool.ro) – o platformă gratuită de e-learning dedicată managerilor din IMM-uri, provine din Bucureşti, peste 600, urmat de Iaşi şi Cluj. La finalul lunii septembrie, numărul total de absolvenţi a ajuns la peste 2500. Printre cele mai populare cursuri şi simulări sunt: simulările “Îmbunătăţirea abilităţilor de vânzare” şi “Comunicarea cu un manager dificil” şi cursul “Managementul timpului”. Online Business School este gratuită şi disponibilă pentru orice manager român dintr-o companie cu până la 250 de angajaţi din zona urbană şi rurală.

Distribuţia geografică a numărului de absolvenţi, proporţională cu distribuţia cursanţilor Online Business School, arată că cel mai mare interes pentru dezvoltare personală şi perfecţionare îl au IMM-urile din zona Ilfov/Bucureşti, de unde provin peste 26% dintre absolvenţi. Conform statisticilor naţionale, cea mai mare densitate de IMM-uri (aproximativ 45/1000 locuitori) este înregistrată în Bucureşti, mai mult decât dublul mediei naţionale (19,72 IMM-uri/1000 locuitori).

Celelalte regiuni au înregistrat rezultate apropiate, cu menţiunea că fiecare dintre regiuni cuprinde cel puţin patru judeţe:
• 18% sunt din Moldova,
• 24% sunt din Muntenia,
• în timp ce restul de 32% sunt din Transilvania.

Datele privind profilul participanţilor Online Business School au arătat interesul companiilor de dimensiuni foarte mici, cu unul sau doi angajaţi şi resurse financiare limitate, pentru perfecţionare, mai mult de jumatate dintre managerii înscrişi în program provenind din astfel de companii.

Potrivit cursanţilor Online Business School, principala îngrijorare a unui manager de IMM, în ceea ce priveşte trainingurile şi cursurile, este cea a lipsei de timp.

Majoritatea studenţilor Online Business School consideră cursurile interactive şi cu o durată corespunzătoare.

Online Business School face parte din proiectul dezvoltat cu finanţare din partea Uniunii Europene, “Îmbunătăţirea competitivităţii IMM-urilor prin antreprenoriat durabil” (ICIMM). Prin intermediul acestui proiect, persoanele cu funcţii de conducere din companiile mici şi mijlocii din România beneficiază gratuit de cursuri de formare şi îndrumare pentru dezvoltarea afacerilor şi aptitudinilor profesionale.

Platforma de e-learning www.bizschool.ro este dezvoltată, lansată şi operată de Romtelecom, Bluepoint IT Solutions şi OTEAcademy.

Pentru mai multe detalii despre proiect, vizitaţi www.bizschool.ro.

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. “Investeşte în oameni!”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5