Începe elaborarea studiului de fezabilitate pentru varianta ocolitoare a Bistriței!

A fost dat ordinul de începere pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru varianta ocolitoare a municipiului Bistrița, parte din“Drumul de mare viteză Baia Mare-Bistrița, Lot 2 Dej- Bistrița”.
"În urma întâlnirii în sistem videoconferința cu reprezentanții CNAIR și Asocierea SC QUADRANTE VIAPONTE PROIEVTARE ȘI CONSULTANTA SRL- SC METROUL SA-CAPITAL VISION SRL i-am asigurat de tot sprijinul autorităților județene și locale implicate, astfel încât centura ocolitoare a municipiului Bistrița să fie finalizată într-un timp cât mai scurt.
Așadar, începutul săptămânii vine cu vești foarte bune, pentru realizarea celui mai important proiect în infrastructura rutieră din municipiul Bistrița, menit să decongestioneze traficul infernal, prin realizarea centurii ocolitoare a municipiului Bistrița", a declarat președintele Emil Radu Moldovan.
Acesta i-a avut alături pe primarii Florin Sandu Simionca din Budacu de Jos și Traian Simionca din Livezile, comune pe unde va trece această centură a Bistriței, dar și ing. Alexandru Slavita, șeful Secției Drumuri Naționale Bistrița-Năsăud.

La întâlnirea dintre conducerea CNAIR și compania care va elabora studiul de fezabilitate pentru centura ocolitoare a municipiului Bistrița, a luat parte deputatul Bogdan Ivan. La 26 ianuarie 2023 a fost semnat contractul pentru Studiul de Fezabilitate al loturilor Bistrița-Dej și Dej-Baia Mare. Termenul de predare al documentației este 17 luni, iar valoarea contractului pentru lotul Bistrița-Dej este 8,3 milioanei lei fără TVA.
"Le mulțumesc public Ministrului Transporturilor, dlui. Sorin Grindeanu, și președintelui CJ, Radu Moldovan, pentru parteneriatul de succes pe care îl avem împreună pentru dezvoltarea județului Bistrița-Năsăud! Așa cum am promis, mandatul meu de deputat este definit prin fapte și nu prin vorbe goale. Obiectivul meu și al colegilor PSD din Bistrița-Năsăud este reprezentat de proiecte concrete prin care oferim județului nostru un real progres", a transmis deputatul Bogdan Ivan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5