A început sezonul nunţilor. Topul celor mai solicitaţi artişti din judeţ

Câşlegile de la acest început de an ţin de după Bobotează şi până în 11 februarie, pentru creştinii ortodocşi care ţin cont de rânduielile bisericeşti. Imediat după sărbătorile de iarnă s-a dat startul petrecerilor de tot felul, de la nunţi, botezuri şi până la „revelioanele” diferitelor categorii profesionale, artiştii bistriţeni aducând voia bună. În topul celor mai îndrăgiţi şi solicitaţi artişti la evenimentele importante din viaţa bistriţenilor se numără Anuţa Motofelea, Mirela Petruş, Oana Matei, Nicu Cioanca şi fraţii Spân, care nu au vreun weekend liber. Aceştia ne-au confirmat faptul că au evenimente luate inclusiv pentru 2019.
Este ştiut faptul că, dacă îţi doreşti un artist de top la evenimentul tău sau o locaţie de vis, trebuie să-ţi programezi petrecerea cu cel puţin doi ani înainte.
În ultima perioadă, la nunţile cu pretenţii se poartă chiar recitaluri susţinute de mai mulţi artişti sau surprize muzicale oferite de naşi, socrii sau prieteni, astfel că agenda artiştilor trebuie foarte bine „drămuită”.
Cotaţia artiştilor la nunţi se pare că depăşeşte 2000 euro, însă creşte substanţial în funcţie de numele artistului şi a instrumentiştilor care îl însoţesc, dar şi de pretenţiile organizatorilor vizavi de luatul miresei de acasă, al mirelui, naşilor etc.
Pentru că sunt făloşi, bistriţenii îşi doresc de multe ori nume sonore, inclusiv de manelişti, la nunţile noastre fiind prezenţi de mai multe ori Nicolae Guţă sau Adrian Copilul Minune, dar şi Tinu Vereşezan, Ramona Petrean, Generalul cu orchestra, Stana Izbaşa sau chiar Marcel Pavel, în aceste cazuri cheltuielile cu muzica depăşind 5000 euro. Însă, trăgând linie, ne dăm seama că pentru o petrecere reuşită şi pentru nuntaşi tot mai bine este ca ariştii să cunoască muzica din zona noastră.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5