Nuntă mare la Bistriţa. De ziua lui, starostele Ionuţ Jarda şi Eliza au spus DA în prezenţa a zece perechi de naşi şi sute de invitaţi

Unul dintre cei mai iubiţi coordonator de nunţi din Bistriţa-Năsăud, şi nu numai, starostele Ionuţ Jarda, şi-a unit destinul chiar de ziua lui cu cea care-i va fi de acum alături pe drumul vieţii, Eliza.
Originar din Sângeorz-Băi, unde a învăţat dragostea pentru tradiţii alături de fratele lui geamăn Alex, la Ansamblul folcloric „Păuniţa”, iar mireasa de la Rodna, Ionuţ a pornit pe drumul vieţii în Biserica străbună de pe Valea Someşului, fiind alături de ei nu mai puţin de zece perechi de naşi printre care Andrada Bârsăuan şi Lazăr Arman, Ionela Pascu şi Codruţ Farcaş, dar şi foşti miri la a căror nunţi a participat ca staroste. După ce au poposit şi în Cetate Rodnei, unde au realizat poze spre amintire, nuntaşii s-au îndreptat spre Restaurantul Giulia din Bistriţa.
Peste 600 de petrecăreţi au jucat şi au cântat, împreună cu Ancuţa şi Formaţia, Ionuţ Coste, dar şi alte 25 perechi de artişti în calitate de invitaţi, printre care Anuţa Motofelea, Oana Matei, fraţii Mâţ şi Camelia Pop, Florentina Vlad, Cristian Secui, Georgiana Marina, Sabina Leonte, fraţii Turda, Iulia Pleşcan, Dorina Hoza, Lenuţa Filipoi, Anuţa Iuga şi Lucian Maghiar, Adi Lucaci, Paul Morar, Ana Maria Tomoiagă şi Bogdan Berbecar, Cosmina Cucură, Adrian Oşan.
Fratele geamăn, Alex Jarda, şi-a unit destinul cu Ana Pop cu o săptămână înainte, având ca staroste pe Ionuţ.
Prin seriozitatea cu care a îmbrăţişat obiceiul de staroste de la nunţi, Ionuţ Jarda este foarte solicitat la evenimentele cele mai frumoase din viaţa mirilor, de-a lungul timpului cotidianul nostru scriind despre nunţile frumoase pe care le-a organizat.
Acum, când a avut propria nuntă de poveste, îi dorim tot binele din lume şi dorim tinerei perechi mulţi ani împreună, cu sănătate, cu bucurii şi bunul Dumnezeu să-i binecuvânteze şi cu un mic boboc care să lumineze în casa lor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5