Infrastructura educațională de la Feldru, colaborarea dintre autorități și școală, remarcate de ministrul Ligia Deca

Ligia Deca, ministrul Educației, a vizitat creşa şi grădiniţa din Feldru, ambele structuri ale LIceului Tehnologic Feldru fiind reabilitate cu fonduri de la bugetul local.
"Aş vrea să subliniez cât de impresionată am fost de proactivitatea autorităţilor publice locale în ceea ce înseamnă reabilitatea infrastructurii şcolare, pe lângă atragerea fondurilor din sursele europene, din surse publice naţionale, există şi cofinanţări importante din partea autorităţilor publice locale care au prioritizat investiţia în infrastructura şcolară în judeţ, şi aş vrea să dau ca exemplu de bună practică această infrastructură şcolară. Am văzut-o şi în alte judeţe, însă judeţul Bistriţa-Năsăud s-a remarcat pentru această preocupare constantă pe care am văzut-o în toate localităţile pe care le-am vizitat pentru reabilitare, dotare cu mobilier, în general pentru schimbarea feţei şcolii din judeţ", a declarat ministrul Deca în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit acesteia, susținerea și promovarea eforturilor de a investi în infrastructura școlară sunt priorități, Ministerul Educației dorind creșterea confortului și a siguranței în școli.
"Dacă investițiile record prin PNRR în infrastrcutura școlară sunt completate de investiții de la bugetele locale și de atragerea în domeniu a celor mai buni profesori, vom putea spune că am contribuit, împreună, la o școală așa cum ne-o dorim pentru copiii noștri!", a mai precizat ministrul Educației.

Comentarii

08/02/24 11:32
Radu Vălean

Felicitări primarului si directorului! Sunteți exemple adevărate pentru mulți! Cu respect, Radu!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5