Inovator în arhitectura poeziei - „ADN-(ul) poetic” al lui Gh. Mizgan

La ora actuală, genetica este un vârf de lance al crecetării ştiinţifice, aducând în răstimpuri descoperiri spectaculoase. Dar...este şi o genetică a comunicării, a poeziei? Există şi aici acele spirale elicoidale, urcând misterios şi generând apoi magnific fiinţe şi animale şi vegetaţie? Prin copertă, s-ar zice că da, fiindcă pe numitele spirale ale ADN-ului, poetul a aşezat litere. Încercând să intre în structurile intime ale vorbirii şi scrierii, trecând de comunicarea completă şi sintagme, Inginerul, poetul, artistul plastic Gheorghe Mizgan s-a oprit aşadar la elementele dintâi, la Alfabet. Dacă astrofizicienii vorbesc despre numitele „cărămizi” ale Universului, negreşit că alfabetul este înşiruirea de „cărămizi” primare ale comunicării organizate.
Domnia sa a scos recent, prin Editura Vatra veche de la TG. Mureş, a dlui Nicolae Băciuţ, o miniplachetă, „o cărticică de buzunar”, cum s-ar fi exprimat Tudor Arghezi şi Marin Sorescu deopotrivă. (Iubesc cărţile miniaturale şi mai ales pe cele care pot fi ţinute-n palmă. Posed în acest sens o minicolecţie bilingvă din marii creatori ai Răsăritului şi Occidentului.)
Editorul „ADN-ului poetic” şi generosul ei prefaţator, dl. Nicolae Băciuţ, observă cu sagacitate că autorul „îşi cere dreptul la cuvânt prin formaţia profesională şi inginerul” din fiinţa dlui. Gh. Mizgan.
De la anticii europeni şi asiatici până azi, întâlnim efortul de a inova versul, încât s-ar putea alcătui o excepţională lucrare despre capitolul poeziilor cu formă fixă, precum şi inovaţiile adiacente introduse.
Voi da un singur exemplu, pe Guilaume Apollinaire, care s-a gândit să realizeze o concordanţă între tema fiinţei umane şi forma textului poetic. Astfel a realizat poezia „OMUL” (L’homme), în care, variind măsura versurilor (lungimea fiecăruia), a realizat poezia, care are forma bipedului zis „om” (cu pălărie, mâini), alcătuit nu din oase, ci...din cuvinte.
Inginerul poet bistriţean a coborât, cum spuneam, până la alfabet şi a realizat pentru 24 de litere ale acestuia (din 31 câte are efectiv alfabetul Limbii române) poezii cu structura catrenului. Pentru litera „A”, trei poezii, pentru „B” două, pentru litera „E” şase, pentru „Z” cinci etc.
Paradoxul rezidă şi în aceea că acele poezii care slujesc litera „A” au numai cuvinte care încep cu litera „A”. Luăm ca exemplu litera „S” din care dăm întâia strofă:
„Se scutură salcâmu-n seară,
Se schimbă starea selenară,
Se stinge strigătul suind,
Spumele se sparg stropind”
(„Se stinge strigătul”)

Să nu se mire potenţialul cititor, fiindcă pentru multe litere nu se pot practic forma texte: cu „ă” de pildă, cu „y”, „W”sau Q.
După o asemenea cursă de alergare poetică prin alfabet şi cuvinte „simile”, încheierea o face poetul (cu intenţia secretă de a „năuci” pe cititor) cu un multiacrostih dedicat cunoscutei scriitoare, pictor, publicist, epigramist, dna. Virginia Brănescu.
Desigur că cei care vor beneficia de miniplachetă îşi vor face o impresie şi mai clară asupra realei performanţe a poetului Gh. Mizgan.
Câteva cuvinte despre sensurile micropoemelor, fiindcă s-a văzut şi în strofa de mai sus, că acestea au sens, repartizate la nivelul fiecărui vers, astfel încât avem frazele formate 90% prin coordonare, o asociere de elemente substantivale cu deosebire şi verbe, rezultând apoi propoziţii. Avem itemic un eclectism în sinele fiecărei poezii, dar este o performanţă şi faptul că s-a făcut efortul de a da sensuri cât mai clare posibil.
„Nu ştiu egzact”- vorba bucureşteanului Vanghelie- cine a mai experimentat elemente din ceea ce a realizat stihuitorul bistriţean, dar negreşit că înregistrăm o performanţă în tehnici ale versificaţiei, ilustrând încă o dată, dacă mai era nevoie că autorul este un om al ideilor îndrăzneţe, al formulărilor neconforme.
De lăudat prolificitatea autorului întru apariţii, în efortul (firesc oricărui creator) de a mai turna câte un cancioc de bronz la o celebritate spre care priveşte. În drumul acesta, lăudabil altfel, avem o bornă de hotar demnă de semnalat.