Instituția Prefectului: Sunt înregistrate trei petiții care semnalează refuzul Primăriei Chiochiș de a elibera adeverințele pentru depunerea cererii unice la APIA
Mie, 05/21/2025 - 16:50
La nivelul Instituției Prefectului sunt înregistrate, în prezent, trei petiții care semnalează refuzul Primăriei Comunei Chiochiș de a elibera adeverințele necesare pentru depunerea dosarelor APIA.Petițiile au fost transmise de cetățeni din localitățile Țentea, Buza-Cătun și Chețiu, aparținând comunei Chiochiș.
Instituția Prefectului tratează cu seriozitate aceste sesizări, petițiile fiind transmise pentru soluționare Corpului de Control al Prefectului, în vederea verificării aspectelor semnalate și asigurării respectării drepturilor cetățenilor, precum și a obligațiilor legale ale administrației locale.
Menționăm că toate cele trei petiții se află în termenul legal de soluționare, iar demersurile de verificare sunt în curs de desfășurare.
Instituția Prefectului își reafirmă angajamentul de a asigura respectarea legalității și de a acționa cu imparțialitate și transparență în toate demersurile care privesc relația autorităților cu cetățenii, se arată în comunicatul IPJ BN.
Citiţi şi:
- Serviciul Public Comunitar de Evidența Persoanelor al Județului Bistrița-Năsăud va elibera documente numai pentru urgenţe!
- De azi, poţi accesa platforma Petiţii Online a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud. Ai o problemă? Scrie aici!
- DSP va elibera documentele pentru cei care pleacă la muncă în străinătate
- Buza Cătun, doar amintirile
- Nu mai este necesar certificatul de cazier judiciar pentru obținerea permisului de conducere

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„Foaia național-culturală”, „Libertatea” („Liberty”, an. I, nr.1, din 21 aprilie 1929), ce apărea...
Comentarii
vasile rus -
Vin, 23:33
Dacă România a fost livrată de Gorbaciov, Israelului pe 235 miliarde dolari, cum a spus istoricul...
Pop MariusNicolae -
Vin, 23:31
Da! O echipă foarte bună care ³poate face ca lucrurile să meargă într o direcție benefică...
un cetatean -
Vin, 16:35
PSD doreste sa controleze Ministerul Finantelor, pentru ca s-au cam golit cutiile de pantofi....
Adriana Crimincean -
Vin, 15:54
Salut ,surioara mea .
Florin Lassel -
Joi, 23:38
Am copilărit în satul Caila,fiind nepot al profesorului Ioan Sigmirean ,îmi amintesc cu mare...
Aniversări
În zi aniversară, gândurile noastre bune se îndreaptă spre părintele Florin Rusu, preot la Parohia Ortodoxă Română Năsăud I, cu hramul „Sfântul...
În zi aniversară, adresăm gânduri de bine părintelui MIRCEA DORIN POP, preot paroh la Şintereag. Vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea Bisericii...
În zi de naştere, sincere urări aniversare îi adresăm preacucernicului părinte IOAN TITIENI, preot paroh la Gledin.























Adaugă comentariu nou