„Înstruţatul boului” de la Căianu Mic, subiect de documentar la TVR

Consiliul Judeţean, Centrul Judeţean pentru Cultură, Primăria Căianu Mic au organizat, de Rusalii, cea de-a IX-a ediţie a Zilelor Căianu Mic. Manifestările au debutat în ziua de Rusalii cu Cupa Văii Ilişua la fotbal, pe terenul de sport a Liceului Tehnologic „Ion Căian Românul”. În aceeaşi zi, după masa, pentru prima dată în istoria comunei, primarul Paul Ştir a realizat, pe scena amenajată în aer liber, un concert de muzică uşoară cu trupa Reea, The Green Tree, Kamelia şi George Hora. Tineretul din comună s-a bucurat atât de ritmurile muzicii uşoare, cât şi de un foc de artificii. A doua zi, după Sfânta Liturghie, a avut loc obiceiul agrar Înstruţatul boului, păstrat de sute de ani de locuitorii acestor meleaguri. Tineri în costume populare, alături de mascaţii în diverse „ipostaze”, numiţi şi „dracii”, au pornit ritualul boului din capătul satului, ajungând, pe ritmurile muzicii, până în centrul comunei, unde cununa a fost luată de pe capul boului şi aşezată pe Primărie. Alaiul a fost primit de către primarul Paul Ştir, vicepreşedintele CJ, Alexandru Pugna, deputatul Daniel Suciu şi preotul Alexandru Gherghel, care a şi binecuvântat cununa. Apoi, manifestările s-au mutat pe scena în aer liber de lângă Căminul Cultural, instituţia aflându-se în reabilitare. Au fost prezenţi la eveniment preşedintele Consiliului Judeţean – Radu Moldovan, senatorul Ioan Deneş, primarii din Lechinţa – Romeo Florian şi Spermezeu – Sorin Hognogi, directorul Centrului Judeţean pentru Cultură – Gavril Ţărmure. „Vreau să-l felicit pe cel mai tânăr primar din România, care este în acelaşi timp şi unul dintre cei mai vrednici primari din ţară, pentru organizarea impecabilă a Zilelor comunei Căianu Mic, precum şi pentru modul în care a demonstrat că tinerii pot face administraţie performantă”, declară preşedintele Radu Moldovan.
Spectacolul susţinut de Ansamblul Profesionist „Dor Românesc” şi soliştii Domnica Dologa, Ioan Dordoi, Mirela Petruş, Nicolae Cioancă, Anuţa Motofelea, Felix Gălan, Cristina Retegan, Ioachim Spân şi Veronica Bălan, alături de prestaţia ansamblurilor folclorice „Baladele Bistriţei” din Bistriţa şi „Plaiurile Bârgăului” din Prundu Bârgăului au bucurat spectatorii de pe Valea Ţibleşului.
Viorica Telcean, solistă a Ansamblului profesionist „Junii Sibiului” a revenit acasă, prezentând, în faţa consătenilor, cele mai frumoase cântece din repertoriu. Alexandru Pugna, iniţiatorul manifestărilor de la Căianu Mic cu ani în urmă, ne-a declarat că împreună cu Televiziunea Română este programat un ciclu de documentare despre obiceiurile din Bistriţa-Năsăud care vor fi realizate de Carmen Stoica, sub genericul „Tradiţii”. Unul dintre aceste popasuri va avea loc la Căianu Mic, obiceiul „Înstruţatul boului” urmând a fi aşezat pe pelicula televiziunii, spre nemurire.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5