Internetul bate (cu piciorul) la porţile mănăstirilor

Cotidianul francez “La Croix” (Crucea) publică la sfârşitul lunii octombrie un articol pe marginea întrunirii a şaisprezece conducători de mănăstiri şi abaţii din Franţa, având ca subiect: ”Internetul şi viaţa de zi cu zi a mănăstirilor”.Mai mult s-a dorit a se face o trecere în revistă a situaţiei, a cazuisticii înregistrate, decât a lua hotărâri corespunzătoare noii sfidări la adresa vieţii monahale. O soră stareţă comunica situaţia unor novice care s-au revoltat împotriva ideii de a li se interzice accesul la internet, în caz contrar ele declarând că renunţă la viaţa monahală. Pentru aceasta s-au căutat posibile răspunsuri la câteva probleme:

-Care este impactul internetului asupra vieţii monahale? Constructiv?Distructiv?

-Să acceptăm/refuzăm noua modalitate de comunicare interumană?

- Cum reacţionează monahii la noul mediu ce se crează?

După cum relatează ziarul francez, atitudinile acoperă toată gama posibilă: acceptare entuziastă, indiferenţă, refuz.

Zilele trecute intrasem la o unitate de reparaţii televizoare, electrocasnice etc. de lângă blocul meu din cartierul Ştefan cel Mare al municipiului Bistriţa şi am observat un monah în rasă nouă, îngrijit, ca unul ce iese în lume şi discuta despre un televizor adus la reparat. Puţin m-am mirat şi am coroborat întâlnirea cu monahul venit pentru teveul reparat cu articolul din “La Croix”. Aşadar, constatăm că mass-media pătrunde masiv unde n-a mai fost. Nici viaţa din mănăstirile de azi nu mai e cea care a fost în secolul al XIX-lea sau alte secole trecute. Putem vorbi fără şovăială de un confort general, inclusiv informaţional. Serveşte acest confort vieţii de mănăstire sau dăunează? Credem că răspunsul trebuie să-l dea fiecare monah în parte. Dacă laicului i se cere să nu-şi lege sufletul de bunurile lumeşti, ce ne fac despărţirea de viaţă mai grea, acelaşi lucru se cere, cu încă şi mai multă rigoare călugărului care a ales viaţa cea îngerească. El îşi direcţionează toate energiile spre Dumnezeu, întru ascultare, castitate şi sărăcie personală.

Ce sunt sihăstriile, schiturile, mănăstirile de pretutindeni, de la începuturile vieţii creştine? Desigur că lăcaşuri pentru omul ce vrea să se despartă categoric de toate cele lumeşti. Biserica însăşi este o despărţire a creştinilor de lume. Se refuză conduita libertină, vieţuind după legea dumnezeiască. Viaţa monahală aduce în plus renunţarea la bunurile lumeşti: averi, putere, poziţie socială, căsătorie cu toate poverile sau bucuriile ei. În România ultimilor douăzeci de ani, viaţa monahală a înflorit cu adevărat extraordinar, incredibil. Mănăstirile de azi, ca şi cele din veacurile trecute sunt cetăţi ale credinţei.

Cum condiţiile sunt pururi în schimbare, televiziunea, internetul apar ca mijloace de comunicare cu societatea, acestea voind să refacă legătura cu lumea, fiind mai mult sau mai puţin o intruziune, o contrazicere a vieţii petrecute “la linişte”, departe de zvoana lumii. Internetul, numit de mulţi “infernet” are multe ispitiri, precum are lumea: pornografie, indecenţă, duh lumesc din belşug Novicele franceze care nu se puteau despărţi de internet, dovedeau că nu sunt hotărâte a se rupe de zvoana lumii, izvor de ispitiri şi adesea pierzătoare de suflet. A fi lumesc în plină mănăstire nu pare a fi de vreun folos spre mântuire. Ori suntem ai unui nou mod de viaţă, ori ne întoarcem la lumea din care am dorit să ne desprindem. Cu neputinţă e să slujim la doi domni- şi lui Dumnezeu şi lumii cu sirenele ei amăgitoare.

Adesea e de mai mare folos sufletului mirean sau monahal să vieţuiască în pauperitate. Totdeauna belşugul, confortul pretind starea noastră de ”trevzie”, ca nu cumva potrivnicul să profite de aceste porţi deschise pentru a răpi candoarea sufletelor noastre nemuritoare.